Home În Lume Bin Laden transmite prin fax apelul sau la lupta

Bin Laden transmite prin fax apelul sau la lupta

DISTRIBUIŢI

Noi numim razboi ceea ce avioanele lui George Bush, cu motoarele deja incalzite, se pregatesc sa lanseze in Afganistan. Insa Ussama bin Laden, trimitand un mesaj fratilor sai intru Allah, l-a transformat intr-o razbunare a istoriei, intr-un Razboi Sfant al Islamului impotriva crestinilor. Si pentru a lansa aces apel la arme, Bin Laden a folosit faxul. O combinatie stranie intre modernitate si mesianism, tehnologie si furorile credintei duse la extrem.

Mesajul seicului saudit a fost transmis, luni, celei mai lipsite de prejudecati si mai moderne dintre televiziunile lumii arabe, Al-Jazeera din Qatar. Bin Laden a scris mesajul sau intr-o araba elementara si l-a semnat cu numele tatalui sau, Ussama bin Mohammad. S-a adresat astfel -fratilor musulmani din Pakistan-, carora le-a cerut sa respinga fortele americane si sa impiedice invazia Pakistanului si a Afganistanului. Ceea ce nelinisteste mai mult, si nu numai la Islamabad, este ca primul semnal de razboi a fost lansat extremistilor pakistanezi, care sunt in numar de sapte milioane. Ussama stie care sunt coardele sensibile si stie cum sa le atinga. A facut referire la si a plans cei patru morti de vinerea trecuta, din incidentele de la Karachi, -primii martiri a luptei Islamului impotriva noii cruciade evreiesti conduse de Bush sub semnul crucii-(doi dintre acei -martiri- nu erau decat comercianti agresati de fundamentalisti). Si apoi, intr-un mod direct, transmite mesajul sau pakistanezilor, chemandu-i sa combata. Pentru ca, explica seicul saudit, -Pakistanul este prima linie de aparare a Islamului, asa cum Afganistanul a fost prima linie in urma cu 20 de ani, in fata invaziei ruse-.

Faxul, transmis de la un telefon si o adresa necunoscute

Semnatura lui Bin Laden, in josul paginii prin care si-a transmis mesajul, arata ca este vorba despre un o persoana nefericita, frustrata si animata de dorinta de razbunare. Este ceea ce considera grafologii britanici. -Acesta sufera, se pare, de un complex de inferioritate pe care il compenseaza prin agresivitate si violenta-, este de parere Caroline Murray, de la Academia Britanica de Grafologie. Caroline Murray crede ca este vorba chiar despre un traumatism suferit in copilarie. Ipoteza confirmata si de directorul insitutiei, Erik Rees. -Orice ar spune, el nu este un om fericit. Isi taraie picioarele cad merge si traieste cu convingerea ca a indurat mai mult decat putea suporta-, a explicat acesta. Expertii recunosc insa ca ar putea fi influentati de ceea ce cunosc deja despre Bin Laden, atunci cand au facut analiza semnaturii acestuia. In plus, grafologii nu au avut la dispozitie decat o semnatura pe un fax. Autenticitatea comunicatului nu a putut fi confirmata. Faxul, datat de duminica, a fost trimis de la un numar de telefon si o adresa necunoscute.

Kabul ameninta din nou cu Jihadul

Chiar daca vine de la o persoana deprimata si nefericita, apelul lui Bin Laden nu se pierde in gol. Este sustinut de autoritatile de la Kabul, care au anuntat ca -au recrutat 350.000 de militieni pentru Razboiul Sfant impotriva cruciatilor crestini-. A fost liderul talibanilor cel care a transmis acest mesaj populatiei afgane prin intermediul liderilor religiosi din fiecare regiune a tarii. In cazul unui atac din partea Statelor Unite, talibanii vor raspunde la randul lor cu represalii, lovind pe oricine raneste Afganistanul si colaboreaza cu americanii, a declarat purtatorul de cuvat al Ministerului Apararii de la Kabul, mollahul Noor Ali. Si din nou, mesajul sau a fost transmis prin intermediul televiziunii Al-Jazeera.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.