Home În Lume Blair: BBC, responsabil pentru disparitia lui David Kelly

Blair: BBC, responsabil pentru disparitia lui David Kelly

DISTRIBUIŢI

Nimeni din guvernul britanic nu se considera moralmente vinovat de moartea expertului guvernamental David Kelly, gasit mort dupa ce fusese deconspirat de catre guvern in urma unor declaratii pe care le daduse sub anonimat BBC, potrivit carora guvernul ar fi exagerat pericolul irakian pentru a justifica interventia militara.

Marturia pe care premierul Tony Blair a oferit-o ieri comisiei judiciare de ancheta sugereaza ca acuzatiile aduse de Kelly sunt nejustificate, ceea ce, pe cale logica, ar fi putut sa-l determine sa se sinucida, de teama de a nu suporta consecintele. Declaratia impopularului de-acum Tony Blair vine peste cea a responsabilului sau cu comunicarea, Alastair Campbell, care a negat si el orice posibila implicare in manipularea dosarului. Campbell era cel despre care Kelly aprecia ca i-a revenit sarcina nefericita de a presa pentru agravarea nejustificata a dosarului irakian dat publicitatii anul trecut in septembrie.

Marele semn de intrebare la care s-a asteptat ieri un raspuns era cel legat de posibilitatea, firava ce-i drept, ca premierul britanic sa preia asupra sa responsabilitatea in legatura cu livrarea numelui lui David Kelly in presa. Intrebarea a venit automat pe buzele tuturor dupa ce -loialistul- Geoff Hoon, ministrul apararii, s-a declarat si el in fata aceleiasi comisii de ancheta ca nefiind responsabil personal de devoalarea lui Kelly, implicand si responsabilitatea politica a guvernului in intreaga poveste. O poveste care a luat forma unui foileton al carui numar de episoade nu-l cunosc nici macar realizatorii lui.

Gilligan a pus paie pe foc

Una peste alta, Tony Blair nu numai ca nu si-a asumat nici un fel de responsabilitate, nici legat de demascarea lui Kelly in presa, dar nici de dosarul irakian in sine, cu presupusele lui exagerari, dar si-a construit depozitia in jurul unei incercari de a minimaliza tot ce s-a intamplat. Marea vinovata pentru mica intamplare -Kelly- nu putea fi altcineva decat presa, rezulta din afirmatiile premierului Blair. Mai exact, reporterul BBC caruia David Kelly i-a facut cunoscuta deja marturisire. Si, pentru ca era clar (?!) ca acuzatiile, de altfel foarte grave, ale lui Kelly sunt total ireale, ba chiar -complet absurde-, fapt pe care guvernul l-a tot repetat, zadarnic insa, spre mahnirea sefului cabinetului britanic, era normal sa nu urmeze nici o demisie, explica Tony Blair. Daca ar fi fost adevarat, desigur ca aceasta ar fi venit imediat.

Varianta artistic-retorica a povestii in interpretarea lui Tony Blair suna astfel. Un articol in care Andrew Gilligan (realizatorul documentarului BBC acuzator) l-a numit pe Alastair Campbell (seful departamentului de comunicare al lui Blair) ca omul pe care sursa sa l-a indicat ca fiind responsabil pentru modificarea dosarului irakian s-a transformat intr-o uriasa -furtuna-, a declarat premierul britanic comisiei. Articol care, in opinia sa, nu a facut decat sa puna paie pe foc dupa difuzarea controversatului documentar. Totul s-ar fi clarificat imediat daca BBC si-ar fi cerut scuze, a mai explicat Blair.

Astfel, versiunea prin care numele lui Kelly a aparut in presa, asa cum a lansat-o seful guvernului britanic, este ca guvernul -a manuit ca la carte- problema, in sensul ca sarcina de a afla cu cine a avut Kelly discutii le-a revenit functionarilor din guvern. -Dar nu o spun in sensul de a arunca responsabilitatea pe umerii lor, ci ca sa nu se creada ca politicienii au pus totul la cale. Noi am fost doar cei care am convenit cum e mai bine sa se procedeze-, a sunat explicatia lui Blair. El a spus chiar ca i se parea corect ca un oficial sa confirme presei o informatie, a mai apreciat in fata comisiei premierul britanic. Un alt fel de a se declara nevinovat, dupa ce cu o zi inainte ministrul apararii, Geoff Hoon, inclinase balanta responsabilitatii asupra sefilor sai.

Surpriza fara consecinte

Prestatia lui Hoon a fost chiar o surpriza. Veleitatile sale de avocat par sa fi fost cele care s-au impus in fata celor de membru al guvernului loial superiorilor, mai ales daca superiorul este Tony Blair. Implicarea sefului guvernului in demascarea lui Kelly -n-ar fi fost o surpriza- pentru Hoon, iar planul ca guvernul sa scrie BBC-ului ca sa-si ceara scuze a fost conceput de Hoon, la indicatia lui Blair.

Declaratiile nu au alt scop decat sa il scoata de sub umbrela responsabilitatii in cazul Kelly pe ministrul apararii, pe fruntea caruia pare sa nu mai scrie -sacrificatul de serviciu-, asa cum citea presa britanica. La fel ca si cele ale premierului Blair, a carui aparitie a fost ingreunata de Hoon, dar facilitata de seful serviciilor secrete, care a certificat pe onoarea sa, pentru ca documentele sunt secrete, ca tot ce scria in dosarul irakian era adevarat.

In aceste conditii, de ce s-ar fi sinucis David Kelly? Poate pentru ca il mustra constiinta pentru ca mintise este raspunsul care se doreste a fi sugerat pe cale oficiala. Greu de gasit insa un raspuns logic, daca ar fi sa credem toate declaratiile facute in fata comisiei. Ramane de vazut in continuare cat de mult se potrivesc acestea cu documentele ajunse la comisie si mai ales cat de mult va dori comisia sa le faca sa se potriveasca, astfel incat semnele de intrebare legate de moartea lui Kelly sa capete si ele macar o explicatie, daca nu un raspuns.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.