-Nu regret nimic-, intr-un spirit a la Edith Piaff, a fost cuvantul de ordine al discursului premierului britanic, Tony Blair, rostit in fata conferintei anuale a Partidului Laburist, cu care pare sa fi castigat definitiv sustinerea partidului pentru a ramane in fruntea guvernului, pe fondul puternicei contestari pe care i-a atras-o implicarea de partea SUA in Irak. Mai exact, felul in care guvernul britanic pare sa-si fi acceptat inca de la inceput rolul de tap ispasitor, cand a pledat pentru pericolul irakian, pe baza unor informatii ale serviciilor secrete care pana acum par sa nu se verifice. Acum, cand corul de critici pare sa fi pierdut din forta care ameninta la un moment dat chiar fotoliul din Downing Street 10, premierul Tony Blair a dorit sa puna capat definitiv polemicii. Fara indoiala, a explicat el, decizia a fost corecta, si daca ar trebui sa o ia de la inceput, ar face la fel.
El sau consilierii au gandit discursul pe doua coordonate: o umilinta si o atitudine concilianta nemaiintalnite, dublate de reafirmarea cunoscutelor sale convingeri. Asadar, privit prin aceste lentile, guvernul de la Londra si Blair personal au inteles de ce atat de multi britanici (tot mai multi potrivit spiralei sondajelor) se situeaza pe pozitii adverse si spera totodata ca ei sa ajunga sa inteleaga adevaratele motivatii care au impins guvernul spre Irak pe un drum comun cu Statele Unite. -Foarte multi englezi sunt dezamagiti, raniti, furiosi. (…) Stiu ca multi cred cu putere ca decizia a fost gresita. Nu vreau sa fiu lipsit de respect fata de cei care nu sunt de acord cu mine. Cer un singur lucru: atacati-mi decizia, dar cel putin incercati sa intelegeti de ce am luat-o si de ce as face la fel si a doua oara-, a clamat Blair.
Una peste alta, din recuzita recuceririi partidului, si prin el a englezilor de rand, nu a lipsit nici renuntarea la atitudinea oratoric-teatrala pe care Blair a imbratisat-o alta data, cand era mai sigur pe el, in favoarea unei puneri in scena pe modelul unei personalitati decise, dar deschise la confesiune si dialog.
Totul e bine cand se termina cu bine
Laburistii au asistat, practic, la nasterea unui alt Tony Blair, in incercarea de a recastiga increderea pierduta in urma implicarii intr-o cauza care se dovedeste a fi fost mai putin populara si acceptata decat parea initial. Blair a spus ca a actionat asa pentru ca un stat care nu respecta regulile comunitatii intenationale, aflat in situatia de a furniza armament de distrugere in masa, reprezinta un pericol pentru secolul XXI. -Marea Britanie trebuie sa lupte cu acest pericol nu pentru ca este pudelul Americii, ci pentru ca rezolvand aceasta problema devine mai sigura-, a declamat premierul britanic umilinta asumata, explicand aluzia directa la felul in care a fost caricaturizat de presa internationala, in relatia cu presedintele american, George W. Bush. Strategia s-a dovedit a fi fost bine aleasa, dat fiind ca sala a aplaudat realmente fascinata de ceea ce ii fusese dat sa asculte. Aceasta chiar daca zvonurile dadeau ca mai probabile reprosurile la scena deschisa pe post de cap de afis al intalnirii. -Dupa sase ani de mandat, acesta este modelul de conducere pe care vi-l pot oferi si este singurul valabil-, a incheiat Blair, cu privirea catre viitorul pe care isi doreste a-l rezerva reformelor de dragul poporului britanic.
