Vicepremierul rus Dmitri Rogozin dă o nouă reprezentație de cum să devii penibil ca om politic de vârf. Acesta încearcă să speculeze râca eternă dintre Palatele Cotroceni și Victoria și bagă din nou bățul prin gardurile Președinției și Guvernului, dorind să-i atragă pe Băsescu și Ponta într-o nouă cursă a declarațiilor belicoase. El le propune preşedintelui şi premierului român să sărbătorească, la 31 august, la Bucureşti, 70 de ani de la „eliberarea acestui oraş de fasciştii români”, într-un nou mesaj postat luni în limba rusă pe contul său de Facebook. „Propun domnilor (Traian) Băsescu şi (Victor) Ponta să sărbătorească, pe 31 august, la Bucureşti 70 de ani de la eliberarea acestui oraş de fasciştii români”, a scris Rogozin pe contul său de Facebook, făcând trimitere la un articol ce critică atitudinea „rusofobă” şi războinică a României, publicat pe site-ul www.inosmi.ru, afiliat agenţiei oficiale RIA Novosti.
Articolul este publicat iniţial pe site-ul Terra.md şi susţine că politicienii români au adus ţara în pragul unei psihoze de masă pentru a abate atenţia de la problemele economice şi pe fondul faptului că populaţia nu crede în viitorul european strălucit al ţării. În urmă cu o săptămână, vicepremierul rus a scris mai multe mesaje provocatoare, pe Facebook şi Twitter, atât în engleză, cât şi în rusă, la adresa oficialilor români, care nu i-au permis avionului său să se întoarcă la Moscova prin spaţiul aerian românesc. Rogozin se întorcea din Transnistria, unde participase, la 9 mai, la parada militară organizată de Ziua Victoriei asupra naziştilor.