Forta masinii de razboi americane nu a dus doar la inlaturarea regimului lui Saddam Hussein. Campania de bombardamente cu rachete de croaziera si bombe inteligente, marsul victorios al puscasilor marini prin desertul irakian si caderea Bagdadului au avut un efect imediat si asupra procentelor de popularitate ale presedintelui George W. Bush. Daca la inceputul campaniei irakiene, America era divizata intre opiniile celor care sustineau atacarea unui regim brutal, ce ascunde arme de distrugere in masa si gazduieste teroristi, si pacifistii care avertizau cu -un nou Vietnam-, maiestria cu care liderul de la Casa Alba si armata sa de consilieri au condus ostilitatile de pe frontul irakian pare sa fi unit natiunea americana, la fel cum s-a intamplat si dupa atentatele din septembrie 2001. Potrivit datelor ultimelor sondaje de opinie, cota de popularitate a presedintelui Bush depaseste in acest moment 70 de procente printre americani, in timp ce, pentru prima data in ultimul an, alegatorii de peste Ocean afirma ca tara se indreapta in directia cea buna. Victoriile de pe teatrul de lupta si, mai ales, recuperarea celor sapte prizonieri de razboi din mainile inamicului (la doar o saptamana dupa actiunea de comando care a salvat-o pe Jessica Lynch) s-au tradus intr-o atitudine optimista printre americani, mai mult de 75 de procente din cei intervievati de ancheta -Wall Street Journal-/NBC saptamana trecuta declarandu-se favorabili actiunii militare impotriva Irakului, o crestere importanta fata de luna ianuarie. Doar unul din trei chestionati crede ca imaginea Statelor Unite in lume a avut de suferit in urma atacarii Irakului fara acceptul Natiunilor Unite, in timp ce proportia celor care se declara preocupati de posibilitatea unor atacuri teroriste impotriva metropolelor americane a scazut considerabil: de la 52% in ianuarie la 32 de procente in prezent. Succesul campaniei din Orientul Mijlociu a avut consecinte imediate si asupra agendei interne a echipei de la Casa Alba, al carei plan economic este sustinut acum de aproape jumatate din americani, in timp ce republicanii sunt creditati cu prima sansa in ceea ce priveste politica fiscala sau masurile antiteroriste luate dupa atentatele impotriva World Trade Center. Nu este prin urmare deloc surprinzator ca presedintele Bush conduce detasat (cu peste 52 de procente) plutonul celor care si-au anuntat intentia sa candideze la alegerile din luna noiembrie a anului viitor, o crestere considerata uluitoare fata de cele 15 procente de la inceputul anului. Principalul contracandidat democrat, senatorul de Connecticut, Joseph Lieberman, nu aduna in prezent decat un modest 19% din preferintele alegatorilor, diferenta dintre liderul republican si adversarii sai fiind la fel de mare chiar si in New York, considerat mereu drept un fief al Partidului Democrat. Conform analistilor, singurul domeniu in care democratii pot spera ca vor recupera procentele care ii separa de George Bush este in acest moment cel economic (vazut de 57% din cei chestionati drept prioritatea numarul 1 a celor de la Washington), unde controversatul plan de reducere a taxelor avansat de Casa Alba se pare ca nu va obtine mai mult de 550 miliarde pentru urmatorii 10 ani atunci cand va fi aprobat de Congres. Iar daca castigurile pe plan intern ale campaniei victorioase din Irak mai pot fi afectate de posibilele esecuri pe plan economic, nu acelasi lucru se poate spune despre avantajele pe plan international obtinute de Washington. Analistii de peste Ocean recunosc aproape la unison ca inlaturarea regimului lui Saddam Hussein printr-o campanie militara desfasurata aproape fara greseala a intarit rolul Statelor Unite de unica supraputere pe plan mondial si l-a transformat pe presedintele Bush, perceput la instalarea sa drept un necunoscator in materie de politica internationala, intr-un strateg si om de stat cu un cuvant greu de spus in afacerile globale. Rapida infrangere a temutei Garzi Republicane irakiene pare sa fi transmis un avertisment si altor regimuri despotice, incepand cu Coreea de Nord (care a anuntat recent ca este dispusa sa negocieze cu americanii pe marginea programului sau nuclear), Iran sau Siria (despre care multi comentatori afirma la New York ca va fi urmatoarea tinta a Unchiului Sam, ca urmare a ajutorului pe care Damascul continua sa-l acorde loialistilor lui Saddam, in ciuda amenintarilor formulate de Departamentul de Stat). Americanii s-au declarat de altfel favorabili asa-numitelor -atacuri de prevenire-, mai bine de 63 de procente din ei declarand ca astfel de actiuni sunt necesare in lupta impotriva amenintarilor la siguranta nationala (majoritatea intervievatilor afirma ca US Army n-ar trebui totusi sa atace in acest moment cele trei state mentionate anterior). La randul sau, dupa ce s-a opus categoric interventiei militare in Irak, -vechea Europa-, ce include Franta, Germania sau Belgia, a iesit sifonata din actuala criza mondiala, vazandu-se exclusa de la impartirea contractelor de miliarde legate de reconstructia statului arab. Presa americana a luat peste picior incercarile recente ale Parisului de a castiga contracte pentru companiile franceze, iar telefonul pe care presedintele Jacques Chirac l-a dat omologului sau american in urma cu cateva zile a fost apreciat drept un semn ca Palatul Elysee isi recunoaste infrangerea si prefera sa faca compromisuri decat sa fie lasat pe dinafara in Irak. Incercari de detensionare a relatiilor cu Casa Alba s-au grabit sa faca si alte state care s-au opus initial atacarii Irakului, precum Chile sau Mexic. Ambele tari au votat vineri o rezolutie a Natiunilor Unite care condamna incalcarea drepturilor omului in Cuba, in speranta ca gestul lor va imbuna oficialii americani ce au amenintat cu masuri punitive pentru atitudinea lor critica in ceea ce priveste razboiul cu Irakul.
