O groapa comuna, unde se presupune ca au fost reinmormantate trupurile a peste 60 de albanezi kosovari, a fost descoperita in sud-vestul Serbiei, au afirmat surse ale politiei sarbe. Se presupune ca victimele au fost ucise de catre fortele de securitate ale ex-presedintelui iugoslav, Slobodan Milosevici, in timpul incursiunii in Kosovo, in 1999. Intr-o alta groapa descoperita recent au fost gasite cadavrele a trei americani de origine albaneza, alaturi de alte 13 corpuri. Cei trei barbati, fratii Ylli, Agron si Mehmet Bytyqi, in varsta de 24, 23 si, respectiv, 21 de ani, faceau parte dintr-un grup de 400 de americani de origine albaneza, care s-au inscris voluntar in Armata de Eliberare din Kosovo (UCK), in primavara anului 1999, au precizat surse din politia sarba si din organizatia neguvernamentala -Belgrade Humanitarian Law-. Mainile victimelor erau legate cu un cablu, iar capetele erau acoperite cu cagule negre. Cei trei erau imbracati in civil. Ei au fost ucisi prin impuscare de la mica distanta, iar cadavrele lor au fost aruncate intr-o groapa comuna, in padurea nationala iugoslava aflata in apropiere de orasul Petrovo Selo. Inchisi la sfarsitul lunii iunie 1999, dupa incheierea raidurilor NATO impotriva Iugoslaviei, intr-un penitenciar sarb, ei nu au mai fost vazuti niciodata de atunci. Cei trei frati sunt primii americani descoperiti vreodata intr-o groapa comuna din Serbia. Statele Unite vor cere lamuriri in privinta acestei afaceri. -Credeti-ma, va fi vorba despre o afacere foarte importanta pentru noi-, a declarat insarcinatul cu afaceri al Statelor Unite in RFI, William Montgomery.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane