Intrarea puscasilor marini americani in capitala irakiana si spectacolul daramarii statuii lui Saddam Hussein in piata Firdos din Bagdad au devenit subiectele principale de discutie la New York, unde mii de oameni au urmarit transmisiunile in direct ale posturilor de televiziune cu dramaticele evenimente din regiunea Golfului Persic.
In Times Square, in fata studiourilor celor de la ABC, ploaia rece si grea de iarna n-a putut sa opreasca bucuria catorva sute de newyorkezi si turisti care au urmarit imaginile cu soldati americani si civili irakieni doborand statuia ce-l reprezenta pe liderul de la Bagdad. -Cred ca acum e momentul in care Irakul isi schimba istoria-, imi declara Gregory McNamarra, un comis-voiajor din Tulsa (Oklahoma), care a stat aproape doua ore sub picaturile mari de ploaie ca sa urmareasca transmisiunea directa de la Bagdad. -De la inceput am fost de parere ca trebuia sa mergem in Irak si sa-i scapam pe bietii oameni de nenorocitul care i-a terorizat atata vreme-, mai spune barbatul si scapa o injuratura atunci cand chipul de metal al lui Saddam Hussein apare pe imensul monitor color din piata. In jurul nostru, oamenii se adapostesc sub umbrele mari de ploaia care cade tot mai tare, insa nimeni nu-si dezlipeste ochii de la ecran, iar soferii care se indreapta pe Broadway in jos claxoneaza in semn de bucurie. -Soldatii nostri au facut o treaba extraordinara-, afirma caporalul Mary-Lou Adams din US Army, care se afla la Centrul de recrutare al armatei din Times Square si despre care mi se spune ca este o veterana a -Furtunii in desert- din 1991. -Atunci lucrurile au stat cu totul altfel, insa ma bucur ca de data aceasta am ajuns pana in inima Bagdadului-, mai adauga femeia pe al carei veston stralucesc cateva medalii, in timp ce in jurul ei camarazii incearca sa raspunda intrebarilor catorva tineri interesati sa se inroleze.
In fata Centrului, multimea devine tot mai mare, iar cativa politisti sunt nevoiti sa strige puternic ca sa-i opreasca pe oameni sa nu coboare de pe trotuare. -Este una dintre cele mai minunate zile din viata mea-, imi marturiseste Adela Ramirez, o ingrijitoare de copii din Bronx al carei fiu, Miguel Fernando, este in Irak impreuna cu Divizia a 4-a de infanterie, care a fost deplasata in nordul tarii in urma cu abia cateva zile si care se pregateste sa invadeze Tikrit, orasul de bastina al lui Saddam Hussein. -Caderea statuii este pentru mine un semn ca razboiul e pe sfarsite si fiul meu si toti camarazii lui se vor intoarce cu bine acasa-, afirma femeia, in timp ce imaginile din monitoare infatiseaza soldati americani imbratisandu-se cu civili irakieni si copii cu fete zambitoare facand semnul victoriei. Nu trec decat cateva secunde si comentatorii americani anunta ca puscasul marin care s-a suit pe statuia lui Saddam si a legat steagurile american si irakian este din Bensonhurst, o zona din Brooklyn, moment in care oamenii din piata incep sa aplaude si sa se sarute. -Noi, newyorkezii, care am patimit atat de mult in septembrie 2001, suntem cei care am inlaturat acest terorist de la conducerea Irakului-, imi spune cu naduf Jack Ostrawinsky, un muncitor constructor din Forest Hills (Queens), care are in mana dreapta un mic steag instelat, in timp ce cu stanga strange la piept unul dintre cei doi copii ai sai. Ploua torential in piata imensa, insa barbatul ce poarta o haina cu inscriptia celor de la New York Yankees nu se misca din fata ecranului color: -Sunt atat de fericit ca am dat o lectie celor care ne-au facut atata rau si ca pot sa le spun copiilor mei ca americanii sunt gata sa lupte pentru libertatea altora atunci cand li se cere-.
Aceeasi atmosfera de bucurie am intalnit-o si in Astoria, unde cafenele arabe – traditionalele shisha – sunt pline cu oameni care fumeaza narghilele si urmaresc transmsiunile televiziunii egiptene sau ale celor de la Al-Jazeera. -M-am trezit azi-dimineata la 4.00 si de-atunci ma uit la televizor, insa nu-mi pare rau-, imi spune Wissam al Masri, un emigrant irakian, adaugand: -N-am mai trait pana acum momente atat de fericite, poate doar atunci cand am ajuns in America, in 1982-. Imi spune ca a fugit din Irak dupa ce tatal lui a fost omorat din ordinul lui Saddam si ca abia asteapta sa se reintoarca in tara natala. -Abia astept sa ma plimb pe malul Eufratului si sa beau o cafea la unchiul meu in restaurant, langa Basra-. Pe strada Steinway, la Egyptian Coffee Shop, unde sunt ingramadite mai multe cafenele, televizoarele au sonorul dat la maximum, iar barbatii stransi la mese fumeaza tutun in pipe mari ce costa trei dolari pe ora si comenteaza cu voce tare evenimentele ce se petrec in Bagdad. -Ma bucur ca am apucat sa vad Irakul liber-, afirma Yussuf Emir, un batran irakian care a emigrat in Statele Unite in timpul razboiului pe care tara sa l-a dus impotriva Iranului. Priveste parca in transa imaginile de pe strazile din Bagdad si spune ca Saddam a masacrat mii de irakieni doar pentru simplul fapt ca -nu-i indeplineau dorintele-. Cei de la Fox News anunta ca in Dearborn, in statul Michigan, mii de irakieni-americani au iesit in strada, sarbatorind caderea Bagdadului asemenea celebrarilor din timpul Revolutiei romane din urma cu 13 ani. -Parca suntem la o sarbatoare campeneasca-, anunta jurnalistul, in timp ce oamenii stransi pe strazile din orasul unde se afla concentrati majoritatea emigrantilor arabi agita steaguri americane si irakiene, fac semnul victoriei sau claxoneaza prelung. Batranul Emir trage cateva fumuri din pipa lunga, in timp ce cativa tineri din jurul lui rad zgomotos atunci cand televizoarele arata irakieni tarand pe caldaram capul statuii dezmembrate. -Va fi o perioada foarte dificila pentru tara mea-, adauga soptit batranul cu barba si vad cum ochii urdurosi i se umplu de lacrimi.
