In urma cu un an, cand, sub o ploaie rece si suparatoare de ianuarie, George W. Bush era investit drept al 43-lea presedinte al Statelor Unite, multa lume punea sub semnul intrebarii legitimitatea mandatului sau de lider al Administratiei americane. Fostul guvernator al statului Texas fusese declarat presedintele Uniunii in urma unei curse electorale care a batut nu numai recordurile de cheltuieli (peste trei miliarde de dolari!), ci si in urma unei confruntari juridice cu principalul sau contracandidat, vicepresedintele de-atunci al Casei Albe, Al Gore. Dupa 36 de zile in care avocatii celor doua tabere s-au duelat in salile de tribunal, dupa rasturnari de situatii spectaculoase si dupa o interventie istorica a -celor sapte magnifici- din Curtea Suprema de Justitie, George Bush a fost desemnat presedinte cu o diferenta de doar patru voturi electorale, insa cu un handicap de peste 300.000 de
voturi populare. Iata de ce, atunci cand, la 20 ianuarie 2001, pe tribuna amplasata in fata Capitoliului din Washington, in fata unei adunari selecte si bruiat de o multime de anarhisti, pro-abortionisti si pacifisti, Bush isi rostea discursul de inaugurare, multi chestionau capacitatea si puterea sa de a reusi sa faca uitate cele cinci saptamani de ostilitati legale si de a unifica o tara divizata.
N-au fost necesare insa decat cateva luni pentru ca presedintele republican sa reduca la tacere vocile critice si sa castige simpatia majoritatii americanilor. Incepand de la chestiunile de politica interna (unde cele mai importante realizari au fost ambitiosul plan de reducere a taxelor in valoare de 1.3 trilioane de dolari, Legea energiei, cea a drepturilor pacientilor si aprobarea unei Legi a educatiei extrem de eficienta) si pana la relatiile internationale (rezolvarea fericita a diferendului cu China, legat de epopeea avionului de spionaj aterizat pe teritoriul comunist, sau modificarea din mers a relatiilor cu Moscova in lunga disputa legata de Tratatul Antiracheta), Bush a dovedit ca poate face fata cu brio unui evantai larg de probleme. Succesele sale politice si-au regasit, de altfel, imediat ecoul in sondajele de opinie, unde liderul de la Casa Alba a adunat mereu 50-60% din preferintele americanilor, care i-au apreciat constant -stilul sobru, calculat si modestia-. Mai mult, la exact o jumatate de an de la instalarea sa in Biroul Oval, fostul om de afaceri texan convertit in politician reusise sa-l depaseasca in popularitate pe fostul numar unu de la Washington, Bill Clinton, fara indoiala cel mai iubit presedinte american si artizanul unei cresteri economice spectaculoase.
La fel de adevarat insa este si faptul ca, desi a incercat mereu sa-si seduca adversarii democrati prin numirea unor apropiati ai lui Clinton in propria Administratie si prin acceptarea unor propuneri legislative ale Partidului Democrat, Bush a fost nevoit sa suporte umilinta respingerii catorva dintre proiectele sale legislative (cele legate de securitatea sociala, asigurarile medicale sau reforma armatei), in timp ce mandatul sau a fost martorul pierderii controlui Senatului, prin trecerea reprezentantului de Vermont, Jim Jeffords, in tabara democrata. In plus, pe plan extern, Administratia sa se dovedeste deocamdata incapabila sa puna capat sangerosului conflict care bulverseaza Orientul Mijlociu, in ciuda unei viziuni mult mai pragmatice fata de combatantii din ambele tabere si a cererii exprese ca Autoritatea Palestiniana sa puna capat violentelor.
Fara indoiala insa, momentul care a marcat decisiv primul an de presedintie al lui George W. Bush a fost atacul terorist asupra Statelor Unite din luna septembrie a anului trecut si campania militara in Afganistan care a urmat. Asa cum s-a repetat pana la paroxism aici, atentatele sinucigase impotriva capitalei de pe Potomac si a Districtului Financiar new-yorkez au pus in umbra restul problemelor cu care s-a confruntat Administratia Bush in acest an si au reprezentat un test decisiv pentru liderul american.
Iar felul echilibrat si decis in care George Bush si echipa sa (incluzand aici ursuzul secretar al apararii, Donald Rumsfeld, si charismaticul sef al diplomatiei, Colin Powell) au abordat aceasta chestiune a atras numai cuvinte de lauda pentru Casa Alba si au facut din presedinte unul dintre cei mai
populari oameni la ora actuala (o ancheta NBC/Wall Street Journal a dezvaluit saptamana trecuta o rata de sustinere de 85%, un procent excelent pentru un lider american la un an dupa preluarea functiei). -In momente de criza, e nevoie de astfel de oameni-, au afirmat la unison analistii de peste Ocean, vizibil incantati de modul in care Bush – criticat in campania electorala pentru pretinsele sale lacune de politica si strategie internationalaa – s-a achitat de sarcina de presedinte al Uniunii si comandant suprem al fortelor armate. Mai mult, debarcarea fara surprize a puscasilor marini in Afganistan si rasturnarea de la putere a brutalului regim taliban au dovedit ca planurile Statului sau Major au fost cele corecte, iar razboiul impotriva terorismului mondial isi bifeaza in fiecare zi un nou succes.
Cu toate acestea, anii care urmeaza nu se anunta deloc usori pentru presedintele Bush. Daca razboiul declarat impotriva terorismului va continua fara pauza si in lunile urmatoare la scara din ce in ce mai mare (iar comentatorii politici se asteapta la promovarea cat mai rapida a noii Legi anti-teroriste si la schimbarea radicala a securitatii aeriene si navale – proiecte capitale pentru Casa Alba), liderul republican va trebui sa faca fata si frontului de acasa. Cu o economie care a resimtit puternic loviturile teroriste, cu scandaluri dintre cele mai zgomotoase (iar prabusirea gigantului Enron e doar varful icebergului) si cu o agenda interna ce asteapta inca sa fie luata in seama, George Bush se pregateste sa dea piept cu cel mai dificil mandat de presedinte din istoria Statelor Unite.
