Lumea-i cum este
Comediantul american Groucho Marx a formulat mai bine ca orice politolog esența politicii: „Să cauți încurcătura, să o găsești peste tot, să-i pui un diagnostic greșit și să aplici cele mai rele remedii“. În parte, este și cazul politicilor noastre externe postdecembriste. Să vedem ce-ar putea fi de acum înainte. Citim în programele electorale ale prezidențiabililor că avem „vulnerabilități“ la ieșirea în lume, „s-a greșit“ în strategia de intrare în UE (TB), „trebuie să ne recåștigăm demnitatea de a fi romåni“ (MG), „abandonarea unui anumit tip de mimetism“ (în UE, zice CA, dar măcar să fie numai acolo!), „în ultimii ani, Romånia a fost o țară izolată“ (SO). Drept care, ni se promite (renunț la ghilimele): relansarea, fructificarea, recåștigarea, să beneficiem, trebuie, să apărăm, să gåndim, abandonarea, definirea, refondarea, un nou etc. etc. Dacă acestea ni se spun în programele electorale ale candidaților, în campanie, în fața alegătorilor sau la tv, politica externă n-are loc de teme mult mai importante, de tipul Trei, Doamne, și toți trei (premieri), Cine e Profesorul, De cåte Camere și de cåți parlamentari e nevoie etc. Cam așa arată agendele prezidențiabililor, de parcă șeful statului n-ar avea, printre atribuțiile sale, politica externă și de apărare a țării.
Idei deosebite, noi, în programele candidaților la Cotroceni? Ba bine că nu: relații privilegiate, normale, bazate pe identitatea comună cu R. Moldova; securitatea energetică; pragmatism în relația cu Rusia; absorbția fondurilor europene; parteneriate strategice (cu SUA, Germania, Franța) ș.a. Parcă am mai tot auzit de-alde astea. A, sunt și noutăți, dacă vrem cu orice preț să le găsim. Candidatul-asterisc (așa-i văd eu semnul electoral, e numai bun pentru cineva ce funcționează ca o notă de subsol în competiție) vorbește despre „poporul moldovenesc“, dar dacă există, după dånsul, și un „popor PSD“, de ce nu și noua năzbåtie? Iar candidatul-profesor (de istorie, e drept) afirmă că Romånia este „cel mai mare stat membru“ de la frontiera de est a UE. S-o fi dezmembrat din nou Polonia ori a ieșit din UE?
Într-un singur glas și o singură voință, toți candidații le poartă de grijă, care mai de care, tuturor celor „cu inima romånă“, fie ei comunități romånești ori imigranți ieșiți la muncă sau la furat. E și normal, nu „simt romånește“ și ei, nu sunt și ei cetățeni onorabili și cu drept de vot, ce, votul lor nu contează? Că după alegeri aleșii îi vor uita, e altă chestie.
Timid, unul-doi candidați se întreabă precum Kennedy: să ne gåndim ce bani putem lua de la UE, nu numai la cotizația pe care o dăm, vrånd-nevrånd. Despre relațiile militare cu SUA, în NATO, despre implicarea militarilor romåni în războaie peste țări și mări, mai nimic sau chiar nimic. Cineva, tot cu sfioșenie, sugerează că ar mai trebui totuși discutat cu Washingtonul și despre relațiile economice romåno-americane, și despre vizele pentru romåni în SUA. Relațiile cu vecinii sunt expediate lejer, cuviincios, aseptic: Ucraina – doar în treacăt, Serbia – țipenie, Bulgaria și Ungaria – între virgule. Că doar facem politică regională, europeană, euratlantică, internațională, nu neapărat bilaterală (și mai ales cu cine, cu vecinii?). „Avem prieteni pe toate meridianele“, ne tot amintea Ceaușescu. „Romånia a fost o țară izolată“, sună replica de azi a unui candidat, cam periferic deocamdată. Ceilalți n-au curajul să spună nici măcar atåt.
Un prieten din Germania, romån „pretutindenar“, îmi sugera să lansez ideea ca pe buletinele de vot, pe långă rubricile cu numele celor n-șpelea candidați, să mai fie una: Nume și prenume – Nimeni. Poate că atunci lumea va da buzna la vot, și dl Nimeni va fi fericitul cåștigător, detașat, al democraticului act electoral.
