Desi interventia chirurgicala suferita de Papa Ioan Paul al II-lea, o traheotomie menita sa il ajute sa respire, a reprezentat un succes medical, starea Sanctitatii Sale fiind stabilizata, vocea Suveranului Pontif nu va mai putea fi auzita, cel putin pentru o vreme.
Papa Ioan Paul al II-lea se afla intr-unul dintre multele momente critice ale vietii, asteptandu-l o perioada lunga de refacere. Cu toate ca medicii au afirmat ca nu intra in discutie posibilitatea vreunei infectii a laringelui, dar ca Sfantul Parinte are nevoie de repaus, neputand sa-si reia activitatea si nici sa vorbeasca timp de cateva luni de acum incolo, potrivit inaltilor prelati de la Vatican, Papa va putea conduce Biserica Romano-Catolica in continuare, chiar si fara cuvinte.
Pesimism si neincredere
Crestinii din toata lumea isi indreapta din nou gandurile catre Suveranul Pontif, aflat intr-o stare de sanatate precara. In toate catedralele catolice din lume, credinciosii se roaga si aprind lumanari pentru sanatatea sa, in timp ce in orasul sfant, la Ierusalim, a fost tinuta o slujba speciala. Increzatori in puterea de recuperare a Suveranului Pontif, catolicii sunt convinsi ca numai credinta il va ajuta.
Expertii de la Vatican nu au insa vesti incurajatoare, afirmand ca starea Papei este foarte grava. Personalul spitalului Gemelli din Roma, unde se afla internat, a declarat ca Sfantul Parinte a venit in ambulanta, suficient de constient, cat sa-si dea acordul pentru operatia pe laringe. Geriatrii avertizeaza totusi ca, desi nu are vreo afectiune de natura sa ii puna viata in pericol, starea Papei poate fi agravata de varsta, dar si de maladia Parkinson, de care sufera de multi ani. Giuseppe Bruno, profesor de neurologie la Universitatea din Roma, este de parere ca -poate aparea intotdeauna ceva neprevazut in cazul unei persoane in varsta, mai ales daca sufera de Parkinson-.
Cu toate acestea, oficialii de la Vatican au cautat sa prezinte cat mai pozitiv starea Sfantului Parinte, pentru a evita speculatiile potrivit carora Papa ar fi atat de bolnav incat nu-si mai poate indeplini indatoririle. Totusi, operatia suferita relanseaza polemicile referitoare la capacitatea de a conduce Biserica, interventiile in acest sens ale unor inalti prelati si in special posibilitatea unei demisii fiind mentionate cu regularitate de cativa ani, urmand ritmul agravarii dificultatilor Papei de a se deplasa si exprima. Cele mai recente indoieli au fost afirmate chiar de cardinalul Angelo Sodano, numarul doi in ierarhia Vaticanului, care a declarat ca eventuala demisie a Papei este un gest care ramane -la latitudinea constiintei Sfantului Parinte-, desi a subliniat ca -Biserica poate fi condusa in diferite moduri-.
Expertii in dreptul canonic si-au aratat, la randul lor, punctul de vedere, accentuand ideea ca, pana si de pe patul de spital, cel care conduce Biserica isi poate exprima dorintele si poate da ordine si dispozitii, prin gesturi sau in scris.
Polonia, inlacrimata
Presa poloneza si-a exprimat ingrijorarea dupa spitalizarea de urgenta a Papei Ioan Paul al II-lea. -Papa, operat. Stiri dramatice de la Roma-, anunta cotidianul national -Gazeta Wyborcza-, publicand pe prima pagina o mare fotografie a Suveranului Pontif polonez, obosit si suferind, in timp ce -Zycie Warszawy- titreaza: -O operatie a salvat viata Papei-, explicand ca -boala Parkinson l-a impiedicat pe Sfantul Parinte sa respire-.
Intr-un apel reprodus de ziarul ultracatolic -Nasz Dziennik-, preotul Marian Lubelski, de la sanctuarul Sfintei Maria din Czestochowa, unde se afla celebra icoana a Fecioarei Negre, a cerut credinciosilor -sa mearga in numar mare la icoana miraculoasa-: -Suntem toti profund emotionati de boala Sfantului Parinte. Tot ce putem face ca sa-l ajutam este sa ne rugam pentru el-.
Insanatosire grabnica!
Numeroase personalitati politice si-au exprimat ingrijorarea, iar presedintele republicii, Carlo Azeglio Ciampi, in varsta de 84 de ani, i-a adresat Papei -urarile sale cele mai calduroase si sincere pentru a trece si peste acest moment dificil-. Gianni Letta, consilierul premierului Silvio Berlusconi, care l-a vizitat la spital pe Suveranul Pontif, la iesire, a declarat ca Papa este -senin si linistit-. Urarile de insanatosire grabnica au inceput sa vina la Vatican din lumea intreaga, inclusiv de la premierul australian John Howard sau de la presedintele american, George W. Bush.