Planurile de casatorie ale printului Charles s-au schimbat brusc, dupa ce a aflat ca legislatia britanica nu ii permite sa isi oficieze casatoria in castelul Windsor. In cazul in care cuplul regal ar cere dispensa pentru a -ocoli- o lege din 1994, tot aceasta ar permite si altor cupluri sa foloseasca resedinta regala pentru evenimente speciale. Primaria din Windsor este o cladire somptuoasa, proiectata de Christopher Wren, arhitect regal in timpul lui Charles al II-lea, in secolul al XVII-lea. Taxa pentru ceremonia de casatorie este de 500 de dolari, iar daca evenimentul se intampla vineri, asa cum este cazul celor doi miri, mai trebuie platita o taxa suplimentara de 38 de dolari.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost -livida- la aflarea vestii, iar -The Sun- afirma ca o sursa apropiata casei regale a dezvaluit ca -regina crede ca o casatorie la primaria din localitate va elimina pentru totdeauna si ultima ramasita de mister pe care o mai avea monarhia-.
Suverana britanica ar mai fi suparata si pe premierul Tony Blair, care a acceptat 8 aprilie ca data pentru casatorie, la doar o luna inaintea alegerilor generale din 5 mai. Data casatoriei lui Charles ii convine premierului pentru ca va neutraliza orice discutie politica, in detrimentul opozitiei, afirma tabloidul.
Totul stabilit
Oricum, majoritatea detaliilor sunt deja puse la punct. Casatorie la primaria din Windsor, rochie de mireasa creata de Robinson Valentine, palarie Philip Treacy, verighete din aur de 22 de carate. In fata celor 700 de invitati asteptati la eveniment, Camilla va purta o rochie semnata de creatoarele de moda londoneze Anna Valentine si Antonia Robinson, care o imbraca de cativa ani. Nu s-a aflat insa nimic despre cum anume va arata rochia, desi analistii mondeni cred ca aceasta va fi alb-crem, din matase sau satin, pana deasupra genunchilor. Pentru palarie, Camilla l-a ales pe Philip Treacy, care a lucrat pentru Karl Lagerfeld pe vremea cand acesta era la Chanel. Camilla va fi coafata de Hugh Green, de la salonul Hugh and Stephen.
Despre design-ul verighetelor nu se stie nimic inca. Acestea vor fi realizate la atelierul bijutierului Wartski, de la Londra, si vor fi din aur galez provenind de la mina Clogau St. David, Bontddu. Din aceasta mina este extras aurul de 22 de carate folosit pentru verighetele regale din 1923.
Publicul va putea sa-i zareasca pe miri la sosirea si la plecarea de la primarie, dar nu va putea asista la binecuvantarea lor religioasa, care va avea loc la capela St. George, de la castelul Windsor, si va fi rostita de arhiepiscopul de Canterburry, Rowan Williams. La receptia oferita de regina la castel dupa aceea, numarul invitatilor va fi limitat.
Afaceri
Acestea fiind dezvaluite deja de apropiatii cuplului regal, presa se ocupa acum de afacerile generate de cel mai important eveniment monden al anului. Lantul de magazine Asda a anuntat ca va pune in vanzare, la 8 aprilie, o editie limitata a copiei inelului pe care Camilla Parker Bowles l-a primit de la printul Charles. Pretul de vanzare va fi de 45 de dolari, iar doritorii vor putea cumpara numai 1.000 de astfel de bijuterii, care vor fi puse in vanzare in cele 195 de magazine ale concernului comercial. Justine Reid, unul dintre designerii de bijuterii ai Asda, a dezvaluit ca inelul va fi din argint, in loc de platina, iar diamantele vor fi artificiale, dar aceste -derogari- au fost facute numai pentru a facilita accesul publicului la copia inelului Camillei. Vor mai fi create, dar numai pe comanda, copii fidele ale simbolului cererii princiare in casatorie, din platina cu diamante veritabile, iar pretul de vanzare va fi de 72.000 de dolari.
Charles isi vede de treaba
Aparent imun la -foamea- cu care britanicii -inghit- orice informatie oficiala sau barfa legata de casatoria sa, printul Charles tocmai a lansat, ieri, doua ghiduri prin care ofera sfaturi agricultorilor britanici care vor sa isi administreze in mod profitabil fermele. Lansarea celor doua carti, care a avut loc la Palatul St. James, a fost organizata dupa ce mostenitorul coroanei britanice a facut un turneu prin zonele rurale din Dorchester, impreuna cu cancelarul Gordon Brown. Printre altele, cele doua ghiduri analizeaza cresterea brusca a preturilor caselor de la tara, instabilitatea pietei imobiliare din Marea Britanie dand mari batai de cap celor care ar dori sa se apuce de agricultura.