Născut într-un cartier modest al Istanbulului, pe 26 februarie 1954, Erdogan studiază într-o școală religioasă și vinde dulciuri pe stradă ca să-și plătească manualele. Pasionat de fotbal, joacă mai târziu într-o echipă de semi-profesioniști, apoi își ia diploma în științe economice la Universitatea din Marmara.
În 1976, îl întâlnește pe mentorul său politic, Necmettin Erbakan, care avea să fie, peste 10 ani, primul șef al unui guvern islamist din Turcia. În 1985, Erdogan devine șeful filialei din Istanbul a Partidului Prosperității (Refah). Ales primar al orașului îl 1994, devine extrem de popular datorită bunei gestionări a problemelor capitalei. După îndepărtarea lui Erbakan, constrâns să demisioneze în 97, Erdogan este condamnat pentru îndemn la ură rasială și religioasă, exclus din viața politică și închis. În iulie 2001, Curtea constituțională îi permite să revină în viața politică; astfel, formează Partidul Justiției și al Dezvoltării (AKP) al cărui președinte devine. Deși AKP câștigă alegerile legislative din 2002, Erdogan este declarat la început neeligibil de către Înaltul Consiliu Electoral. Însă grație unor amendamente adoptate de Parlamentul dominat de AKP, devine prim-ministru în martie 2003.
Cu trei mandate succesive, Erdogan pune capăt unei lungi perioade anterioare de instabilitate guvernamentală. Sub conducerea lui, economia Turciei a cunoscut o etapă de creștere până în 2011; a adoptat numeroase reforme având ca motor procesul de aderare la Uniunea Europeană, inițiat în 2005. Însă opoziția îl acuză în permanență de derapaje autoritare și islamiste și reproșează curupția regimului.
În iunie 2013, acțiunile opoziției de contestare a regimului Erdogan sunt brutal reprimate. Ca prim-ministru, Erdogan este limitat la trei mandate, însă speră să continue din funcția de șef al statului. Ceea ce s-a întâmplat duminică, pe 10 august, când Recep Tayyip Erdoğan a câștigat din primul tur de scrutin, devenind, astfel, primul președinte al Turciei ales prin vot direct.
