Home În Lume Cine va plati pentru moartea lui David Kelly?

Cine va plati pentru moartea lui David Kelly?

DISTRIBUIŢI

De ce s-ar fi sinucis David Kelly si cine va plati pentru moartea sa? Sunt principalele intrebari carora o comisie independenta condusa de Lordul Hutton va incerca sa le gaseasca un raspuns. Sau, mai exact, intrebari carora comisia este practic obligata sa le dea un rapuns. Dupa ce reprezentantii guvernului britanic au ales ieri tacerea, ca un fel de confirmare a anuntului premierului Blair ca nu este dispus sa demisioneze (a se citi sa se sacrifice) pentru ca expertul guvernamental David Kelly, gasit mort la sfarsitul saptamanii, sa fie razbunat in ochii opiniei publice, cealalta tabara, BBC, ramasa fara alternativa in acest moment, lupta sa isi apere proverbiala reputatie. Expertul guvernamental David Kelly a fost sursa de care postul public de televiziune s-a folosit citand sub anonimat o declaratie a sa care sugera o anume implicare a apropiatilor premierului Blair in exagerarea pericolului reprezentat de armele Irakului intr-un raport prezentat parlamentului britanic. El a fost practic -demascat- de catre ministerul britanic al apararii ca sursa BBC, acesta recunoscand acest fapt doar dupa moartea fostului sef al echipei de consilieri guvernamentali in problema Irakului.

Ancheta independenta condusa de Lordul Hutton va cerceta imprejurarile mortii lui Kelly, despre care politia a concluzionat ca a murit din cauza hemoragiei cauzate de faptul ca si-a taiat venele de la mana stanga, corpul sau fiind gasit totusi pe o strada la opt kilometri de casa. Lordul, care va conduce ancheta pe care a anuntat-o imediat guvernul in incercarea de a-si afirma dorinta de a se face lumina pana la capat, a anuntat ieri ca guvernul l-a asigurat de -intreaga sa cooperare- si ca asteapta colaborarea tuturor partilor implicate, in conditiile in care doreste ca activiatea anchetei sa fie cat se poate de transparenta. El a anuntat ca doreste ca ancheta sa fie gata cat mai repede, adica intr-o perioada de ordinul saptamanilor. Lordul Hutton, considerat suficient de independent pentru a garanta obiectivitatea anchetei, a dorit sa explice ca el este adevaratul sef si nu cine stie cine altcineva din umbra. Cum a ajuns numele lui David Kelly sa fie facut public de guvern si ce informatii a oferit acesta celor doi realizatori BBC cu care s-a intalnit. Sunt intrebari de al caror raspuns va depinde in mod obligatoriu rezultatul final al anchetei. Cu alte cuvinte, daca a fost vorba intr-adevar despre o sinucidere, a fost Kelly amenintat in vreun fel in legatura cu slujba sa, mai ales ca guvernul explicase oficial ca sunt posibile sanctiuni administrative.

Totul sau nimic

Pe masura ce in jurul mortii oficialului englez toate intrebarile se leaga deocamdata de motivele care l-ar fi impins sa se sinucida, postul public britanic lupta sa isi apere reputatia, iar victoria de care BBC are nevoie pentru a iesi cu onoarea nepatata in ceea ce deja a devenit un razboi deschis cu guvernul presupune un raspuns la intrebarea daca marturiile lui Kelly reflectau adevarul despre presupusa masluire a dosarului irakian. Este evident ca ancheta declansata va urmari sa afle in ce masura BBC a jucat un rol in disparitia expertului de ale carui marturii se folosise. Autorul documentarului care il cita pe Kelly a revenit cu asigurari ca nu a citat sau interpretat in mod tendentios afirmatiile acestuia, BBC amintind si faptul ca aceleasi informatii fusesera oferite de Kelly, sub anonimat, si unei alte realizatoare al carui material fusese difuzat la patru zile distanta. In paralel, o mare parte a persoanelor din conducere si a avocatilor au inceput sa puna cap la cap toate documentele referitoare la armele de distrugere in masa ale Irakului, pentru audierile pe care le ca face comisia Lordului Hutton. O miza mai mare nu se putea: imaginea BBC, alaturi de nevoia de a face fata iminentelor incercari de a schimba regulile jocului in cadrul insitutiei sau chiar in general in mass-media. Totul in contextul in care BBC a intrat intr-un razboi in care cineva trebuie sa piarda si cineva sa castige, pentru in jurul mortii lui Kelly sa se faca lumina. Ea a venit intr-un context in care administratiile britanica si americana sunt nevoite sa faca fata unor presiuni tot mai mari legate de exagerarea pericolului irakian, iar viitorul lui Tony Blair nu este foarte clar.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.