CJUE, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat, la data de 20 septembrie 2017, hotărârea în cauza C-186/16 — Ruxandra Paula Andriciuc și alții împotriva Băncii Românești SA — cerere adresată de Curtea de Apel Oradea având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare. Hotărârea preia în linii mari argumentele Guvernului României depuse prin intermediul Agentului Guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care își desfășoară activitatea sub coordonarea ministrului delegat pentru Afaceri Europene. De asemenea, hotărârea se circumscrie obiectivului consacrat de Directiva 93/13/CE — asigurarea unei protecții adecvate a consumatorilor. Poziția Guvernului României a fost realizată de Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Agentului Guvernamental pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Cauza Andriciuc privește interpretarea articolelor 3 alineatul (1) și 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (‘Directiva 2006/13/CE’) — mai precis, a noțiunilor de ‘dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților’, ‘caracter clar și inteligibil al unei clauze contractuale’, ‘obiect principal al contractului’, respectiv ‘caracter adecvat al prețului sau remunerației’.
Problema de drept a fost ridicată în cadrul unui litigiu național privind o solicitare de constatare a nulității absolute a anumitor clauze conținute de contracte prin care au fost acordate credite în franci elvețieni (CHF). Curtea de Apel Oradea a apreciat că, în scopul soluționării litigiului, este necesar să adreseze CJUE o cerere de decizie preliminară, urmărind, în esență, să afle dacă o clauză privind restituirea creditelor în aceeași valută poate fi supusă evaluării caracterului său abuziv.
CJUE a stabilit că, deși o clauză privind restituirea creditelor în aceeași valută privește obiectul principal al contractului, instanța națională este cea care apreciază caracterului clar și inteligibil al acesteia. În acest context, Curtea a indicat criteriile la care trebuie să se raporteze respectiva instanță în analiza derulată. Astfel, conform instanței de la Luxemburg, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil presupune că, în cazul contractelor de credit, instituțiile financiare trebuie să furnizeze împrumutaților informații suficiente pentru a le permite să adopte decizii prudente și în cunoștință de cauză. În această privință, cerința respectivă presupune ca o clauză potrivit căreia împrumutul trebuie restituit în aceeași monedă străină în care a fost contractat să fie înțeleasă de consumator atât pe plan formal și gramatical, cât și în ceea ce privește efectele concrete ale acesteia, în sensul ca un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat să poată nu numai să cunoască posibilitatea aprecierii sau a deprecierii monedei străine în care a fost contractat împrumutul, ci și să evalueze consecințele economice, potențial semnificative, ale unei astfel de clauze asupra obligațiilor sale financiare.
De asemenea, CJUE a statuat că instanța națională poate examina caracterul abuziv al clauzei, în măsura în care ar constata că nu sunt respectate criteriile menționate mai sus. În cadrul respectivei examinări, instanța națională va evalua, pe de o parte, posibila nerespectare a cerinței de bună-credință de către instituția de credit și, pe de altă parte, existența unui eventual dezechilibru semnificativ între părțile contractului.
