In urma protestelor veteranilor si ale tinerilor demobilizati, premierul Ehud Olmert a fost nevoit sa ia o decizie referitoare la modul in care s-a desfasurat campania dusa de statul evreu impotriva gherilelor siite libaneze Hezbollah.
El a refuzat constituirea unei comisii de stat care sa ancheteze activitatea guvernamentala legata de razboiul din Liban, anuntand, cum era de asteptat, crearea a doua comisii ministeriale, care au un mandat limitat. Aceste comisii urmeaza sa aprecieze imperfectiunile din razboiul din Liban, -pentru ca nu totul a functionat cum s-ar fi dorit- – a precizat Ehud Olmert, intr-un discurs rostit la Haifa, in fata primarilor din nordul tarii. De asemenea, controlul de stat va examina comportamentul apararii civile in timpul conflictului, iar armata va efectua o ancheta proprie asupra desfasurarii razboiului.
Potrivit unui sondaj relevat duminica de Mina Tzemach, directoare a Institutului Dahaf, 57% din israelieni prefera instituirea unei comisii guvernamentale -care sa caute nu vinovatii, ci cauzele esecului in razboi, pentru ca invatamintele trase sa fie insusite cat mai rapid in vederea unui viitor conflict armat-.
Popularitatea premierului, a ministrului apararii, Amir Peretz, si a sefului Statului Major, Dan Haloutz, este in continua scadere. Toti trei sunt tinta unei miscari de protest initate de militarii in rezerva care le cer sa demisioneze.
Comentatorii israelieni estimeaza insa ca Olmert are sanse sa revina in preferintele populatiei, dat fiind ca inlocuirea Hezbollah in Libanul de sud de FINUL si de armata libaneza, prin aplicarea rezolutiei 1701 a ONU, este o garantie serioasa a securitatii.
Pe de alta parte, premierul israelian a sustinut decizia de a autoriza o ofensiva terestra de ultim minut in Liban, in pofida pierderilor grele suferite de fortele israeliene. Potrivit informatiilor oficiale, 33 de soldati au fost ucisi in cursul ofensivei lansate, in pofida existentei unui acord de incetare a focului. Totodata, premierul israelian Ehud Olmert a promis sa-i aduca in tara pe cei doi soldati capturati pe 12 iulie de Hezbollah. Israelul trebuie -sa se pregateasca pentru amenintarea- pe care o reprezinta Iranul, care sprijina gruparea libaneza Hezbollah, a subliniat seful guvernului israelian.