Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a condus astăzi ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență în cadrul căreia a fost adoptată Hotărârea nr. 34 privind stabilirea listei țărilor membre U.E și ale Spațiului Economic European și a listei țărilor terțe pentru care nu se aplică recomandarea de instituire a măsurii de izolare/carantină asupra persoanelor care sosesc din acestea în România.
Statele care sunt exceptate de la recomandarea măsurii de izolare/carantină sunt stabilite în funcție de rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori, care trebuie să fie mai mică decâte cea din România.
Zborurile suspendate către și dinspre statele aflate pe listele anexate Hotărârii nr. 34 se reiau începând cu data de 7.07.2020.
Lista țărilor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European pentru care NU se recomandă intrarea în izolare/carantină a persoanelor care sosesc în România din acestea
1. BULGARIA 17. ITALIA
2. MONACO 18. NORVEGIA
3. CROAȚIA 19. SLOVACIA
4. REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI AL
IRLANDEI DE NORD
20. IRLANDA
5. CEHIA 21. LIECHTENSTEIN
6. POLONIA 22. GRECIA
7. AUSTRIA 23. CIPRU
8. ISLANDA 24. FINLANDA
9. ELVEȚIA 25. MALTA
10. SPANIA 26. LITUANIA
11. FRANȚA 27. UNGARIA
12. BELGIA 28. ESTONIA
13. GERMANIA 29. LETONIA
14. SLOVENIA 30. ANDORRA
15. DANEMARCA 31. INSULELE FEROE
16. ȚĂRILE DE JOS 32. VATICAN
Lista țărilor terțe pentru care NU se recomandă intrarea în izolare/carantină a persoanelor care sosesc în România din acestea
1. CANADA
2. MAROC
3. ALGERIA
4. AUSTRALIA
5. RWANDA
6. URUGUAY
7. JAPONIA
8. COREEA DE SUD
9. GEORGIA
10. NOUA ZEELANDĂ
11. TUNISIA
12. THAILANDA