Home În Lume Condy pregateste Moscova pentru Bush

Condy pregateste Moscova pentru Bush

DISTRIBUIŢI

Este prima vizita intreprinsa la Moscova de Condoleezza Rice in calitatea ei de sef al diplomatiei de la Casa Alba. Oficial, deplasarea are menirea de a pregati urmatoarea intalnire la nivel inalt a presedintelui american, George W. Bush, cu omologul sau rus, Vladimir Putin, summit prevazut in contextul festivitatilor dedicate implinirii a 60 de ani de la victoria impotriva fascismului.

Se asteapta insa ca Rice sa evoce necesitatea unei consolidari a colaborarii bilaterale din domeniul securitatii si apararii, exprimand, totodata, ingrijorarea Occidentului in legatura cu democratia din Rusia lui Putin. Iar potrivit -Washington Times-, -este de presupus ca secretarul de stat va incerca sa respecte un echilibru in realizarea programului sau de lucru – va exercita presiuni asupra primului subiect, al doilea urmand sa fie abordat <cu manusi>, cu gingasie, fara brutalitate-.

Intrebari cheie

Intr-o declaratie dinaintea plecarii spre Moscova, Rice a afirmat ca SUA vor promova fata de Rusia o politica indreptata spre conlucrare. -Exista in raporturile noastre un potential urias, impreuna putem face foarte multe, dar numai pe masura ce Rusia va inainta pe calea democratiei-, preciza secretarul de stat. Un raspuns care nu raspunde insa la intrebarile-cheie ale momentului: va urma Rice in privinta Rusiei linia trasata, in politica externa a SUA, de predecesorul ei, Colin Powell ? Sau coincide punctul de vedere al lui Rice cu parerea bossului ei, Bush ? De acord, atat Bush, cat si Rice ar dori sa vada in Rusia un partener strategic, care aplica si respecta principiile democratiei, dar, s-a vazut in repetate randuri, cei doi au abordari diferite.

Efect contrar

Fara indoiala, Rice impartaseste politica administratiei Bush, in privinta propagarii libertatilor si institutiilor democratice in lume. Dar Putin pare surd la toate indemnurile si amenintarile Occidentului. Ignorand toate criticile, exista indicii ca Rice crede posibil ca in cazul Rusiei sa se actioneze cu metode punctuale, fara a recurge la duritati in evaluarea reformelor politice promovate de Kremlin si de pozitia conducerii tarii fata de mass-media. Strategia lui Rice, scria -Washington Times-, are in vedere stimularea Kremlinului in continuarea cursului reformator, prin cooptarea Rusiei intr-un program mult mai amplu de cooperare reciproca. Specialist in problematica Rusiei, Condy este constienta ca o atitudine rece si distanta, presarata din belsug cu critici aspre poate avea, in cazul Moscovei, un efect contrar celui asteptat. -Voi spune ca toti sunt interesati de o Rusie democratica si infloritoare. Trebuie stabilite astfel de relatii cu Rusia, care sa apropie acest stat de Occident-, sublinia Rice.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.