In perioada urmatoare celui de-al doilea razboi mondial, repartizarea politicilor europene era foarte clara: Consiliului Europei, cu sediul la Strasbourg, avea sa ii revina domeniul drepturilor omului, in timp ce Comunitatea Europeana, al carei executiv se afla la Bruxelles, se ocupa strict de economie. Dupa caderea Zidului Berlinului, Consiliul Europei a devenit prima organizatie in masura sa vina in intampinarea tarilor din Europa centrala si de Est. O data cu extinderea ariei de competenta a institutiei insa, la cerintele Uniunii, cu probleme de politica externa, justitie sau chestiuni legate de imigratie, precum si tendinta crescanda de largire tot mai mult catre Est, nu au facut altceva decat sa tulbure apele la Strasbourg.
Iata de ce, in prezent, noul secretar general al Consiliului Europei, Terry Davis, isi exprima temerile referitoare la eventualitatea ca, pe viitor, o data cu extinderea treptata a Uniunii, organizatia pe care o conduce sa nu devina inutila, pierzandu-si treptat rolul care i-a fost incredintat la inceput, in domeniul drepturilor omului, si riscand sa se -suprapuna- in indatoriri cu legislativul comunitar. Mai mult, in 1994, UE a creat la Viena un Observator al fenomenelor rasiste si xenofobe, care efectua rapoarte tematice paneuropene, ulterior transformat in Agentia Drepturilor Omului. Acesta este si motivul pentru care Davis s-a intalnit cu seful Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, caruia i-a solicitat sa nu mai infiinteze institutii -cu dublu rol-, incheierea unui acord in acest sens putand fi negociat in cadrul reuniunii sefilor de stat si de guvern din Consiliul Europei, care va avea loc pe 16 si 17 mai, la Varsovia, la aniversarea a 60 de ani de la terminarea razboiului.
