Consilierii locali ai Sectorului 1 au votat vineri, în ședință extraordinară, majorarea salariilor angajaților, atât funcționari publici cât și contractuali, cu 12%, în baza OUG 27 pe 2015 privind completarea OUG 83 pe 2014 care vizează salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
De această hotărâre vor beneficia, de la 1 septembrie a.c., aproximativ 2.900 de angajați ai aparatului de specialitate din Primărie și din instituțiile subordonate Consiliului local. Este vorba de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1, Complexul Multifuncțional Caraiman Sector 1, Administrația Piețelor, Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și Unităților Sanitar Publice și Administrația Domeniului Public.
Au fost exceptate de la aceste creșteri salariale Poliția Locală și Direcția Generală Taxe și Impozite.
Prin noul Cod Fiscal taxele locale se vor dubla pentru locuințe iar pentru cel 600.000 de familii care găzduiesc gratuit sedii sociale de firmă, impozitul va crește de 20 de ori. În sectorul 1 se găsesc cele mai multe societăți comerciale din România.