Comisarul european pentru integrare, Gunther Verheugen, era asteptat ieri la Bruxelles sa anunte inceperea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana anul viitor, anul-tinta pentru semnarea tratatului de aderare fiind 2008. Anuntul urma sa fie lansat in eter dupa o intalnire a responsabilului european pentru extindere cu premierul croat, Ivica Racan. Potrivit lui Verheugen, statutul de membru al UE acordat Croatiei va reprezenta un puternic semnal pentru restul tarilor din Balcanii de vest, in special pentru Serbia, care se previzioneaza ca se va desprinde de Muntenegru anul viitor, cand singurul stat iugoslav care a mai ramas alaturi de fosta tara a lui Slobodan Milosevici va organiza un referendum. Pe termen lung se intentioneaza integrarea intregii zone in granitele UE, daca actualele calcule nu vor fi infirmate sau date peste cap dupa primul val de largire de anul viitor.
Croatia va avea practic patru ani la dispozitie pentru a se alinia la standardele europene, in conditiile in care Romania si Bulgaria par sa aiba nevoie de cel putin opt ani, negocierile fiind demarate in 1999. Daca in cazul celor din urma problema a reprezentat-o nivelul lor economic, in cazul Croatiei provocarile la care trebuie sa faca fata tin mai mult de istoria consecutiva caderii comunismului. Concret, este vorba despre o cat mai buna cooperare cu tribunalul pentru crime de razboi de la Haga, care judeca persoanele acuzate de crime de razboi comise o data cu razboiul in urma caruia Croatia s-a desprins de federatia iugoslava, incheiat in 1995 cu Acordul de la Dayton.
Recent, procurorul pentru crime de razboi al Tribunalului de la Haga pentru fosta Iugoslavie, Carla del Ponte, a avertizat ca aderarea depinde de predarea celui mai cautat dintre generalii croati, Ante Gotovina. Declaratia Carlei del Ponte a fost facuta dupa o intalnire cu premierul croat, in conditiile in care Natiunile Unite exercita presiuni asupra guvernului de la Zagreb pentru predarea celui acuzat de uciderea a 150 de etnici sarbi in 1995, in urma unei misiuni militare sub comanda sa. Zagrebul a respins mai multe acuzatii cum ca l-ar ascunde pe Gotovina, fost membru al Legiunii straine, in varsta de 47 de ani, explicand ca el ar fi parasit Croatia.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane