Mai mult de sapte milioane de belarusi au fost chemati, ieri, la urne pentru a vota viitorul presedinte al republicii. Alegerile prezidentiale, a caror legalitate a fost deja pusa sub semnul intrebarii de catre Statele Unite, s-au desfasurat sub supravegherea a mai multe mii de observatori, dintre care 300 au apartinut Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE). Verdictul OSCE privind conditiile de desfasurare a scrutinului va fi facut public astazi. La fel si primele rezultate partiale. Aceasta institutie a criticat deja modul in care s-a desfasurat campania electorala, in special datorita omniprezentei presedintelui in exercitiu pe canalele media si a mesajelor sale prin care a denigrat opozitia. Vladimir Gontcharik, principalul contracandidat al actualului presedinte Alexander Lukasenko, a avertizat ca opozitia nu va recunoaste rezultatele votului de ieri daca se va semnala o frauda masiva. In opinia sa, Lukasenko nu poate castiga un nou mandat din primul tur de scrutin, decat daca a recurs la frauda. -Daca asa ceva se va intampla, vom protesta prin toate mijloacele pe care le avem la dispozitie. Vom face apel la opinia publica si la organizatiile internationale. Nu ai dreptul sa inseli poporul-, a declarat Gontcharik, presedintele celei mai importante confederatii sindicale din tara. Aceasta atmosfera tensionata de la sediile partidelor nu s-a regasit insa si pe strazile Belarus. In centrele de vot, electorii au fost asteptati cu muzica, iar bufeturile organizate special pentru aceasta zi ofereau mancare rece, dulciuri si bauturi racoritoare. O veche traditie sovietica – aceea de a face din ziua alegerilor un prilej de sarbatoare – a fost pastrata intacta in Belarus.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane