Autoritățile ucrainene urmează să achite datoriile pentru gazul rusesc din contul rezervelor de aur pe care le deține țara, a declarat Valeria Gontareva, guvernatorul Băncii Naționale a Ucrainei, care a spus că s-a ajuns deja la o înțelegere cu FMI, conform site-ului deschide.md, care citează rbc.ru.
Conform sursei citate, Gontareva a susținut că Banca Națională a Ucrainei are bani suficienți pentru acoperirea unei părți a datoriei de 1,5 miliarde USD față de Gazprom, iar plata va fi făcută în cel mai apropiat timp. “Am ajuns la o înțelegere cu FMI ca plata pentru datoria la gaz să fie făcută din contul rezervelor de aur ale țării”, a spus aceasta.
Marți, ministrul Energeticii al Ucrainei, Iurii Prodan a declarat că Kievul, deocamdată nu a transferat banii Gazpromului pentru gaz, dar urmează să o facă în următoarele zile.
Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană au semnat joi trecută, la Bruxelles, un acord privind reluarea livrărilor de gaze ruseşti, valabil până în martie 2015.
Potrivit înțelegerilor, livrările de gaz în Ucraina vor fi făcute după plata în avans și după achitarea a unei părți din datoria acumulată. Până la sfârșitul trimestrului unu 2015, Ucraina urmează să stingă datoria de 3,1 miliarde USD. Prima tranșă de 1,45 miliarde USD va fi transferată pe conturile Gazprom în cel mai apropiat timp, iar restul banilor de 1,65 miliarde USD până la sfârșitul lunii martie din 2015.