Home În Lume -Da- pentru aderare, -nu- pentru emigrare

-Da- pentru aderare, -nu- pentru emigrare

DISTRIBUIŢI

Reactiile la declaratiile secretarului de stat britanic, John Reid, care a sugerat impunerea de restrictii pe piata muncii pentru statele care vor adera la UE de la 1 ianuarie 2007, nu au intarziat sa apara. Presa din Insula a relatat pe larg discursul oficialului, dand ca sigura restrictionarea accesului muncitorilor romani si bulgari dupa aderare. -The Times- spune ca romanii vor putea vizita sau chiar locui in Marea Britanie fara probleme, dar va fi destul de dificil sa gaseasca si un loc de munca. -The Guardian- reda declaratiile unui oficial britanic care considera oportuna anuntarea unei decizii oficiale in aceasta problema, mai ales ca trendul este clar: impunerea de restrictii. Daca Scotia a fost pana acum in favoarea deschiderii neconditionate a pietei muncii, premierul regiunii a precizat ca decizia in aceasta privinta apartine totusi Londrei.

De altfel, nu numai Marea Britanie si-a aratat reticienta in a primi cu bratele deschise muncitorii din cele doua tari. Si Parisul este posibil sa promoveze aceeasi politica selectiva. Ministrul de interne, Nicolas Sarkozy, unul din candidatii pentru prezidentialele din primavara lui 2007, a promis electoratului ca va solutiona problema imigrantilor. Tendinta lui Sarkozy este de a limita accesul pe piata muncii franceze, avand in vedere ca doar o treime din solicitarile de sedere facute in prima parte a acestui an au fost aprobate. Ambasadorul german in Romania a vorbit deja despre o eventuala aliniere a cabinetului Angela Merkel la o politica selectiva in domeniul emigrarii. Cum presedintele Traian Basescu se va afla la Berlin la sfarsitul acestei saptamani, este de asteptat ca discutiile cu omologul german sa atinga si acest subiect.

Prin urmare, reactia statelor membre UE este una foarte corecta fata de electorat, 2006 fiind an preelectoral pentru Marea Britanie si Franta, dar nu la fel de corecta in raport cu piata muncii. In Marea Britanie, rata somajului este de 3,1%, iar in Franta, de 9,6%. Cu toate acestea, in sectorul serviciilor, constructiilor sau in turism, cei mai multi lucratori sunt prin traditie, imigranti.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.