In cea mai importanta misiune OSCE aflata in derulare – cea din Kosovo -, reprezentarea romaneasca este departe de ceea ce ar trebui sa fie. Si aceasta in perioada in care Romania este cea care detine presedintia in exercitiu. Nu de calitatea oamenilor este vorba, ci de numarul lor. In OMIK (OSCE Mission Kosovo) lucreaza mai putin de zece experti romani in diverse domenii, in conditiile in care numarul total al personalului international al misiunii se apropie de 700 de oameni. Asa cum se intampla de multe ori, expertii romani rezista si in Kosovo, cu brio, in confruntari de competenta pe plan international. Majoritatea au statut de -secondati- de statul care i-a trimis in misiune. Cu un asa numar mic de -secondati-, Romania este o adevarata curiozitate. Putine tari membre OSCE se inscriu cu o reprezentare atat de slaba in -teren-. Este o problema care, desi aparent minora, ar trebui sa dea de gandit presedintiei in exercitiu, care atat la nivelul cel mai inalt al politicii de resurse umane al OSCE, cat si la nivel national ar trebui sa faca ceva. La OSCE nu exista o strategie de repartizare proportionala (in raport de capacitatea statelor de a da experti sau in raport cu orice altceva) a personalului in diverse misiuni. Romania pierde in absenta unei asemenea reglementari. Si Romania mai pierde o data prin faptul ca nu s-a adaptat actualei strategii a Vienei in domeniul resurselor umane din OSCE. Pana la schimbarea acesteia, autoritatile romane ar trebui sa dea dovada de flexibilitate si sa conserve macar actuala slaba reprezentare. Eventual sa copieze ceea ce fac SUA, Canada si, deosebit de insistent, Bulgaria. Cu mai putin de zece secondati specialistii romani au primit un tur de serviciu de un an. Din practica lucrurilor rezulta ca Romania nu le da prelungiri, chiar daca expertii romani se dovedesc indispensabili misiunii. O data cu aceasta, Romania va pierde si functiile ocupate de cetatenii ei, pentru ca Viena nu admite inlocuiri post pe post. Spre toamna acestui an, in Kosovo nu va mai ramane nici un specialist roman. Aceasta este perspectiva. Situatia i s-a comunicat si ambasadorului Liviu Bota. Solutia este la indemana si o practica toate tarile membre OSCE sub formula -secondarilor fictive-. In esenta, statul care adopta acest sistem isi mentine reprezentantii in misiunea OSCE, dar nu le asigura salarii si in tara. Avantajele sunt evidente. Daca ar copia exemplul altor tari care procedeaza astfel, Romania ar putea ramane cu mai multi bani la fondul de salarii si si-ar putea mentine personalul specializat din misiune. La o urmatoare solicitare din partea OSCE ar putea trimite si alti specialisti. In conditiile in care expertii romani au demonstrat ca se poate conta pe ei, este de asteptat ca autoritatile romane sa reactioneze la acest semnal, macar acum cand prestigiul presedintiei Romaniei la OSCE trebuie sustinut prin contributii cat se poate de concrete la toate nivelurile.
