Conducatorii formatiunilor favorite in cursa pentru ocuparea fotoliilor din parlamentul Albaniei, Partidul Socialist si Partidul Democrat, au revendicat victoria la alegerile legislative, desi, pana in acel moment, nu se anuntase nici un rezultat oficial. Dupa numararea a 20% din voturi insa, cele doua mari partide luptau umar la umar in scrutinul considerat un important test de maturitate politica a uneia dintre cele mai sarace tari europene. Potrivit primelor prognoze, castigatorii erau democratii, principala formatiune din opozitie, de orientare anticomunista.
Observatorii occidentali au urmarit cu atentie procesul electoral, cu atat mai mult, cu cat, de la prabusirea dictaturii comuniste, alegerile albaneze au fost marcate de nereguli, contestatii si chiar incidente violente, fapt ce a dus la izolarea tarii pe scena internationala. Atat liderul opozitiei, Sali Berisha, cat si actualul premier, Fatos Nano, cred ca scrutinul este sansa de a demonstra progresele facute pe calea democratiei, fiecare considerandu-se capabil sa conduca tara catre integrarea europeana, obiectiv dificil date fiind coruptia si crima organizata care perturba dezvoltarea Albaniei, si asa confruntata cu infrastructuri invechite.
Berisha si Nano sunt principalii rivali ai Albaniei postcomuniste, insa observatorii se asteapta la confirmarea unei noi forte, Miscarea Socialista pentru Integrare (LSI), condusa de ex-premierul Ilir Meta. -Victoria noastra este categorica-, astfel strigau la unison socialistii si democratii, in timp ce presedintele Comisiei Electorale Centrale, Ilirian Celibashi, sustinea ca -este dificil si prea devreme pentru a spune cine a castigat alegerile-, adaugand ca invingatorii -sunt alegatorii albanezi, care au votat in calm si au respectat scrutinul-. Din pacate, si acest scrutin a fost umbrit de impuscarea unui observator, intr-un centru de vot din Tirana.