Cetatenii Uniuni Europene nu vor avea dreptul sa achizitioneze terenuri agricole, paduri sau terenuri forestiere in Romania decat incepand cu 2014. Aceasta este cea mai importanta dintre prevederile cuprinse in capitolul privind -Libera circulatie a capitalurilor-, a carui negociere a fost finalizata luni la Bruxelles. Negociatorul-sef cu Uniunea Europeana, Vasile Puscas, a fost cel care a sustinut pozitia Romaniei in cadrul discutiilor avute cu expertii de la Bruxelles. Acesta a mai reusit sa obtina si o perioada de gratie de cinci ani, din momentul aderarii tarii noastre la uniune, pentru achizitionarea de catre cetatenii straini a unui teren din intravilan pentru resedinta secundara. De fapt, conditiile in care s-a inchis provizoriu capitolul -Libera circulatie a capitalurilor- este un pas inapoi pe care il face Bucurestiul, dat fiind ca autoritatile romane cerusera initial o perioada de tranzitie de 15 ani de la data aderarii sale (ianuarie 2007) pana sa permita strainilor sa cumpere terenuri agricole, paduri si terenuri forestiere de pe teritoriul tarii noastre. Acest aspect al capitolului de negociere in chestiune este de mare importanta, intrucat liberalizarea vanzarilor imediat dupa intrarea in Uniunea Europeana ar avea consecinte economice si sociale negative pentru Romania. Concret, diferentele mari dintre veniturile cetatenilor romani si ale celor din Uniunea Europeana ar favoriza strainii in tranzactiile cu terenuri.
Perioadele de tranzitie obtinute de Romania, de sapte si, respectiv, cinci ani, sunt identice cu cele acordate de Uniunea Europeana Bulgariei. Autoritatile de la Sofia au inchis insa provizoriu acest capitol de negociere inca din iulie 2001. Singura care a reusit sa-si protejeze pentru mai mult timp terenurile agricole, padurile si terenurile forestiere este Polonia, care a negociat la Bruxelles o perioada de tranzitie de 12 ani din momentul aderarii (mai 2004).
Capitolul privind -Libera circulatie a capitalului- mai cuprinde prevederi care se refera la circulatia capitalului si sistemul de plati, transferul creditelor dintr-un stat in altul si prevenirea spalarii banilor, platile electronice, investitiile straine. Romania s-a angajat, luni, la Bruxelles, sa implementeze legislatia aferenta tuturor acestor capitole pana la data aderarii sale la Uniunea Europeana. Inchiderea provizorie a acestui capitol de negociere este una dintre conditiile pe care Romania trebuia sa le indeplineasca pana la sfarsitul acestui an pentru a putea fi recunoscuta ca tara cu economie de piata functionala. Tara noastra a demarat negocierile cu Bruxellesul la toate cele 31 de capitole, dar nu a finalizat discutiile decat in cazul a 17 dintre acestea. Bulgaria a accelerat in ultima vreme timpii procesului de pregatire pentru aderare, astfel ca a reusit sa inchida deja provizoriu 23 de capitole de negociere.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane