Home În Lume Discutii -de taina- la Paris

Discutii -de taina- la Paris

DISTRIBUIŢI

Premierul italian, Silvio Berlusconi, se afla la Paris pentru intalnirea cu seful statului francez, Jacques Chirac, in cadrul summitului bilateral franco-italian, primul din noiembrie 2002 pana acum, intre cele doua tari fondatoare ale UE. Desi Italia se afla in pragul unei crize guvernamentale, intalnirea de doua zile din capitala Frantei este consacrata cooperarii franco-italiene, dar si problemelor europene ale momentului. In prim-plan se afla negocierile privind chestiuni de importanta majora pentru Uniunea Europeana, precum extinderea si perspectivele financiare pentru 2007-2013. Pe ordinea de zi se mai afla discutiile referitoare la proiectele de aparare, industria aeronautica, dar si lupta impotriva emigratiei ilegale. Desi relatiile intre Roma si Paris nu au fost dintre cele mai bune, o data cu venirea la putere a lui Berlusconi si atitudinea favorabila a Italiei fata de razboiul din Irak, in cadrul acestei intruniri, reprezentantii intentioneaza sa puna la punct proiectele de cooperare, in special privind construirea unei linii feroviare transalpine intre Lyon si Turin, pana in 2018, program finantat de UE.

Interesant este ca evenimentul are loc la foarte putin timp dupa intrunirea NATO de la Istanbul, unde problema aderarii Turciei la UE a constituit subiectul controverselor intre presedintele SUA, George Bush, si seful statului francez, Jacques Chirac. In plus, in cursul acestei saptamani, Curtea de Justitie franceza s-a pronuntat in favoarea extradarii extremistului italian Cesare Battisti, refugiat in Franta inca din 1991, calificata drept -o mare victorie- de catre ministrul justitiei din Italia, Roberto Castelli. Pe de alta parte, liderul francez se opune vehement acceptarii Turciei, in timp ce Berlusconi considera ca ar fi o greseala istorica daca aceasta tara nu ar fi primita in cadrul extins al UE, in acord cu pledoaria de acum cateva zile a presedintelui american. Mai mult, Battisti nu poate fi repatriat decat in urma unui decret semnat de insusi presedintele Chirac. Ramane insa de vazut daca liderul francez ii va face acest -cadou- lui Berlusconi si ce anume ii va cere in schimb, mai ales ca pentru obtinerea finantarii UE in programul de constructie a liniei feroviare transalpine intre Italia si Franta este necesar consensul intre cele doua parti implicate.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.