Miliardarul american Donald Trump și-a anunțat marți candidatura la învestitura republicană în vederea alegerilor prezidențiale din 2016.
„Voi fi președintele celor mai mărețe lucruri pe care Dumnezeu le-a creat”, a declarat magnatul imobiliar, în discursul de lansare susținut la celebrul său Trump Tower din Manhattan.
Miliardarul, considerat ca având puține șanse să obțină nominalizarea, va dinamiza competiția în rândul republicanilor. Unsprezece candidați au anunțat deja că vor concura în alegerile primare republicane, cel mai recent dintre aceștia fiind fostul guvernator al statului Florida, Jeb Bush, fiul și, respectiv, fratele ultimilor doi președinți republicani.
Într-un sondaj Reuters/Ipsos, Trump este plasat pe locul al 12-lea din 13 potențiali candidați republicani, în fruntea cărora se află Jeb Bush.
Conform altor sondaje, Trump deține scoruri negative ridicate, peste 50% dintre americani declarând că nu l-ar vota niciodată.