Home În Lume -Dracula- impotriva lui Tony Blair

-Dracula- impotriva lui Tony Blair

DISTRIBUIŢI

Semnificatia indepartarii de la conducerea conservatorilor a lui Iain Duncan Smith, un personaj caruia i s-a reprosat de nenumarate ori lipsa de carisma, este doar inceputul unei strategii de lupta impotriva premierului laburist Tony Blair, a cercurilor guvernamentale in general, si dovada maturizarii unui partid care a lasat deoparte infruntarile interne ale ultimilor doi ani pentru a urma, ironia sortii, chiar indemnul la unitate al celui care a avut de suportat votul de neincredere.

Un vot strans a eliberat miercuri fotoliul de lider Tory, cel mai probabil pentru Michael Howard, fost ministru de interne, un nume potrivit pentru a sterge zambetul de pe fata lui Blair, comenteaza BBC. -Probabil ca formatiunea conservatorilor a reusit intr-un final sa se dezmeticeasca si sa scape din cosmarul autoimpus al ultimei decade-, scrie sursa citata.

Pe fondul problemelor legate de dosarul irakian si posibilele cosmetizari ale acestuia, acuzate la Londra, ca si la Washington, conservatorii au urcat in sondajele de opinie in a doua jumatate a acestui an, concomitent cu o scadere semnificativa a popularitatii laburistilor, in special a premierului Tony Blair.

Cu toate acestea, -The Guardian- il crediteaza pe potentialul lider conservator Howard doar cu -abilitatea de a avea grija ca partidul sa treaca peste o infrangere intr-adevar mai putin umilitoare decat cea careia ar fi trebuit sa ii tina piept sub conducerea lui Duncan Smith-.

Un risc pentru formatiunea de opozitie de la Londra il reprezinta posibilitatea prelungirii procesului de desemnare a unui nou lider, in contextul pretentiilor formulate de potentiali rivali ai lui Michael Howard, pentru care cea mai buna strategie Tory trebuie sa fie cea a -fetelor noi-, care sa atraga o opinie publica instrainata de ambele partide. Potrivit calendarului, un prim vot este programat pentru 11 noiembrie.

Nerespectarea acestui termen va sta martora diviziunilor conservatoare si, prin captarea atentiei opiniei publice britanice si internationale, va oferi de asemenea guvernului laburist un ragaz pentru a-si mai reveni din lovitura de imagine suferita pe fondul razboiului din Irak.

Dovada a puternicelor curente de opinie contradictorii din societatea britanica sta si -Daily Mirror-, care, sub titlul -Oroare de Halloween-, il infatiseaza pe Michael Howard in costum de vampir, imagine graitoare pentru cat de folositor va fi acesta planurilor conservatoare, in opinia cotidianului. -Dracula isi cere drepturile-, scrie publicatia britanica pe prima pagina. -Puneti-ma la socoteala acum ca l-am ingropat pe Iain Duncan Smith-.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.