În plină campanie electorală pentru europarlamentare, partidul extremist și anti-european Jobbik primește o gravă lovitură de imagine. Biroul Procurorului-şef al Ungariei a anunţat că cerut preşedintelui Parlamentului European (PE) să ridice imunitatea parlamentară a eurodeputatului Jobbik Bela Kovacs, suspectat că spionează instituţii europene în favoarea Rusiei, potrivit ziarului Magyar Nemzet, relatează MTI. Deși în general electoratul său este compus din anti-europeni și filoruși, totuși acest scandal nu va face decât să tragă în jos Jobbik și să tragă un semnal de alarmă în țările europene cu partide extremiste care promovează mișcări similare. Este de notorietate faptul că liderul Jobbik, Vona Gabor, are bune relații cu ideologul Kremlinului, Aleksadr Dughin și participă frecvent la manifestări de tip politic și universitar în care condamnă la unison UE și NATO.
Un purtător de cuvânt al Biroului, Geza Fazekas, a declarat pentru ziar, citând surse anonime, că Biroul pentru Protecţia Constituţiei a întocmit un dosar pe numele deputatului european Bela Kovacs pentru spionarea instituţiilor europene. Kovacs este acuzat de faptul că ar conspira împreună cu diplomaţi din Rusia, călătorind la Moscova lunar. Soţia sa are dublă cetăţenie ruso-austraică şi ar fi lucrat pentru KGB, potrivit ziarului. Biroul Central al Procurorului-şef a demarat o investigaţie cu privire la comiterea unor infracţiuni pasibile de o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între doi şi opt ani, a precizat Fazekas. El a adăugat că acest caz este „clasificat” şi nu poate dezvălui informaţii suplimentare. Rusia are o agendă clară de apropiere de partidele extremiste eurosceptice din Europa pentru a slăbi din interior Uniunea Europeană. Liderii extremiști nu ezită să se afișeze la Moscova cu personalități apropiate Kremlinului și să rostează împreună cuvântări anti-UE și anti-NATO.