Home În Lume Franta respinge santajul terorist

Franta respinge santajul terorist

DISTRIBUIŢI

Actiunile teroriste imbraca haine noi, extinzandu-se si asupra celeilalte parti a lumii civilizate, care s-a opus vehement participarii in cadrul coalitiei -anti-Saddam-. Cei doi jurnalisti francezi, dati disparuti cu ceva timp in urma, sunt pe mainile unei grupari islamiste, care i-a luat ostatici, in semn de protest fata de interdictia baticului traditional musulman in scolile publice din Franta. Militantii au oferit un ultimatum de 48 de ore guvernului de la Paris, considerand ca interdictia reprezinta un atac la adresa islamului.

Este probabil cea mai mare provocare a diplomatiei franceze, cu atat mai mult cu cat pentru Franta, o tara fara forte militare in Irak, respingerea categorica a ultimatumului lansat de extremisti nu este altceva decat refuzul evident de a accepta amestecul in problemele sale interne. In acest context, -valul- musulman nu mai este decat un pretext de suprafata al militantilor. Daca guvernul de la Roma s-a limitat, in cazul rapirii si uciderii ziaristului italian, Enzo Baldoni, doar la a-si exprima indignarea, neintentionand retragerea trupelor din teritoriul irakian, in cazul Frantei situatia se schimba radical. Parisul a luat imediat atitudine, cerand eliberarea ostaticilor si trimitandu-l urgent in Egipt pe seful diplomatiei franceze, Michel Barnier.

Misiune dificila

Ajuns la Cairo, ministrul francez de externe, Michel Barnier, le-a cerut rapitorilor sa ii elibereze pe cei doi ziaristi, Christian Chesnot si Georges Malbrunot, si a anuntat ca secretarul general al Ministerului de Externe s-a deplasat la Bagdad. Jurnalistii -isi fac meseria in Irak pentru a explica lumii situatia de acolo si pentru a vorbi despre conditiile de viata dificile ale poporului irakian. Acesti oameni si-au manifestat mereu intelegerea fata de acest popor si simpatia fata de lumea araba si musulmana. Cer eliberarea lor in numele umanitatii si respectului fata de fiinta umana, principiile de baza ale islamului-, a subliniat Barnier. Date fiind intalnirile importante pe care le va avea ministrul francez in Egipt, cu generalul Omar Suleiman, seful serviciilor egiptene de informatii, familiarizat cu dosarul irakian, precum si cu secretarul general al Ligii Arabe, Amr Mussa, se pare ca misiunea lui Barnier este o lectie de diplomatie, pentru care Franta nu a fost pregatita, referitoare la pericolul pe care il reprezinta situatia din Orientul Mijlociu. Potrivit presei franceze, vizita lui Barnier -reprezinta unul dintre elementele de raspuns pe care rapitorii le asteapta. Este un turneu de explicare si nu unul de negociere, prin care se doreste facilitarea transmiterii mesajului Frantei, bazandu-se pe unitatea nationala, pentru a le demonstra rapitorilor ca Franta este unita-.

Presedintele Jacques Chirac, care, din cauza situatiei tensionate, si-a amanat vizita la Soci, in cadrul summitului trilateral, intre liderul rus, Vladimir Putin si cancelarul german, Gerhard Schroder, subliniat ca Franta este -un pamant al tolerantei-, iar autoritatile asigura egalitatea, respectarea si protejarea dreptului la exercitarea tuturor religiilor.

Unitate nationala

In pofida amenintarilor, Franta a anuntat ca nu va abroga legea care interzice elevilor sa poarte baticul islamic in scolile de stat. -Legea ramane in vigoare-, a precizat un purtator de cuvant al guvernului de la Paris, mentionand chiar ca aceasta va fi pusa in aplicare incepand cu ziua de joi a acestei saptamani. Legea interzice elevilor si studentilor sa poarte in scolile publice semne sau insemne care sa arate afilierea lor religioasa, inclusiv kipaua purtata de evrei sau crucile purtate de crestini. Gruparea militanta care i-a rapit pe cei doi jurnalisti sustine ca legea este -un atac la adresa religiei islamice si a libertatii individului-. Totusi, reprezentantii musulmanilor din Franta au condamnat si ei rapirea ziaristilor, afirmand ca revendicarea gruparii le afecteaza comunitatea. Presedintele Autoritatii Palestiniene, Yasser Arafat, a cerut -eliberarea imediata- a celor doi ziaristi si a afirmat ca acestia -au ajutat cauza irakiana si pe cea palestiniana-.

Presa franceza a denuntat -santajul- exercitat de catre rapitorii celor doi ziaristi francezi Christian Chesnot si Georges Malbrunot, fotografiile lor fiind publicate pe prima pagina a cotidianelor nationale. -Prin santajul lor execrabil, rapitorii au luat ostatica democratia-, a scris cotidianul -Le Republicain-. -Franta si cetatenii sai pot sa se creada aparati de opozitia radicala fata de angajamentul militar din Irak, dar acest lucru nu se compara cu calvarul impus celor doi compatrioti ai nostri-, a precizat -Republique des Pyrenees-.

Organizatia pentru apararea libertatii presei, Reporteri fara Frontiere a cerut rapitorilor sa tina cont de apelurile adresate de instantele musulmane din intreaga lume, care doresc eliberarea francezilor, in timp ce presedintele Consiliului francez al cultului musulman, Dalil Boubaker, considera actul terorist -imoral si incalificabil-. Comitetul clericilor musulmani, inalta autoritate religioasa sunnita din Irak, alaturi de seicul Abdessatar Abdejawad, le-a solicitat rapitorilor -sa pastreze prietenia cu Franta, tara care are o pozitie opusa fata de fortele de ocupatie din Irak-. Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al Fratilor musulmani din Egipt a condamnat -rapirea civililor, indiferent de pretext, in special cand problemele ridicate nu privesc tarile in care este comisa rapirea-.

Christian Chesnot, colaborator al posturilor Radio France si Radio France Internationale, si Georges Malbrunot, trimis special al cotidianelor -Le Figaro- si -Ouest-France- si corespondent pentru RTL, au fost dati disparuti in Irak in data de 20 august. Armata Islamica din Irak, cea care a anuntat ca ii retine pe cei doi jurnalisti francezi, a mai revendicat si rapirea ziaristului italian Enzo Baldoni, a carui executie a fost anuntata saptamana trecuta. Totusi, in mesajul gruparii, difuzat de postul arab Al-Jazeera, gruparea nu a formulat nici o amenintare la adresa celor doi ziaristi francezi.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.