Destinele generatiilor viitoare de pe vechiul continent par sa fie croite dupa dorinta marilor puteri, iar intalnirea de vinerea trecuta dintre fostul presedinte francez Valery Giscard d*Estaing si premierul Tony Blair pare sa nu fi fost nici ea intamplatoare. Dupa ce Marea Britanie si-a impus o parte dintre cele mai importante doleante in arhitectura institutionala a Europei de maine, ultimele ajustari ale proiectului Constitutiei tind sa semnifice ca Franta a obtinut si ea ceva in schimb. Asteptata pentru luni, publicarea proiectului final al documentului era inca asteptata ieri, insa, potrivit presei europene, Franta si Marea Britanie au impus un punct esential in modul de funtionare a Uniunii extinse, si anume dreptul de veto in politica externa.
UE pe model ONU
Cu alte cuvinte, a fost abandonat conceptul de decizie prin majoritate la care eurooptimistii incepusera sa spere, ridicandu-se deja unele intrebari legate de capacitatea UE de a actiona unitar. Veto-ul este cel care a pus si Consiliul de Securitate ONU in imposibilitatea de a adopta o decizie in criza irakiana. De data aceasta, daca simbolic introducerea lui poate avea conotatii pozitive, traduse intr-o politica externa consensuala, practic veto-ul poate intarzia la nesfarsit luarea unei decizii.
Este exclusa insa astfel posibilitatea unor negocieri de culise care ar putea opune la un moment dat -vechea Europa- celei -noi-. Admitand ca Europa nu are o politica externa unitara, presedintele Conventiei, Giscard d*Estaing, a ignorat totusi cererile repetate adresate de Comisia Europeana, prin care executivul european isi exprima sustinerea pentru adoptarea deciziilor prin majoritate, ca si in cazul celorlalte zone ale politicii europene, asa cum de altfel fusese prevazut intr-o forma intermediara a textului. Potrivit -Financial Times-, care citeaza surse din interiorul prezidiului Conventiei, noua varianta a proiectului Constitutiei europene va statua obligatia statelor membre de a actiona prin decizii luate in unanimitate, cu veto-ul pe post de sperietoare. Mai mult chiar, ideea infiintarii functiei de ministru european de externe pare sa fi fost si ea abandonata, mentinandu-se doar posibilitatea crearii unei diplomatii institutionalizate, dar informale, intr-o formula inca necunoscuta.
Reactii ostile
Acelasi prestigios cotidian britanic explica decizia convenita cu acordul explicit al Frantei si Marii Britanii prin faptul ca ele si-au asigurat deja locul in Consiliul permanent al ONU, printr-o intelegere care va fi cuprinsa in viitorul tratat european pentru adoptarea Constitutiei.
Suporterii procesului de largire a Uniunii au inceput deja sa comenteze ca sprijinul disproportionat pe care presedintele d*Estaing l-a acordat marilor puteri precum Franta si Anglia ar putea genera o reactie ostila din partea celorlaltor tari reprezentate in Conventie. Este de asteptat ca acest fapt sa se intample spre sfarsitul saptamanii, cand proiectul se va dezbate inca o data in plen.
Una peste alta, pe fondul controverselor conform carora unii doresc o Europa prea federala, altii ca nu noua Constitutie este o garantie suficienta pentru o Europa cat mai mare – o clasica lupta pentru putere, dupa cum comenta BBC -, dezbaterea pentru Constitutia Europei se indreapta spre final. In mod cert ea va face referire, conform primului articol, la -dorinta cetatenilor europeni si a Statelor Europei de a construi un viitor comun-. Totodata, ea va simplifica multitudinea de reglementari adoptate de-a lungul deceniilor scurse de la semnarea primului document paneuropean la Roma in urma cu 50 de ani. Este de anticipat, inainte de publicarea textului final asumat de prezidiu, si faptul ca parlamentele nationale nu vor putea bloca legislatia europeana, existand cel mult posibiliatea ca o lege sa fie reexaminata de catre Comisia Europeana daca cel putin o treime din parlamentul unei tari manifesta serioase obiectii. Cel mai probabil, textul nu va face nici o referire la religie, ci doar la -mostenirea spirituala- europeana, si doar in preambulul proiectului.
