Home În Lume Gazprom inghite pe parti grupul Mediamost

Gazprom inghite pe parti grupul Mediamost

DISTRIBUIŢI

Americanul Ted Turner, potential candidat pentru achizitionarea unei parti din capitalul canalului rus de televiziune NTV, s-a declarat, luni, -foarte dezamagit- de evenimentele de la sfarsitul saptamanii trecute si a anuntat ca isi va -reevalua- optiunile. De asemenea, Statele Unite au declarat, tot luni, ca urmaresc -cu foarte mare atentie- si cu preocupare evolutia canalului NTV. -Noi credem ca acest post de televiziune a jucat un rol foarte important ca sursa de informatii pentru poporul rus si speram ca preluarea controlului de catre o noua conducere nu va impiedica, nici in continuare, postul sa joace acest rol-, a precizat Richard Boucher, purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat american. -Suntem preocupati de absenta unui proces deschis si transparent in ceea ce priveste repartizarea partilor detinute si a controlului, precum si de problemele privind libertatea de expresie si de a avea o presa libera in Rusia-, a subliniat acesta. La scurt timp dupa ce canalul de televiziune NTV a fost preluat de Gazprom, ziarul grupului de presa Mediamost, -Sevodnia-, a fost inchis. Motivul a fost retragerea sprijinului financiar de catre casa editoare a cotidianului, ale carei actiuni sunt detinute in mare parte tot de Gazprom. Editura a pretextat ca ziarul pierde bani, nemaifiind o afacere rentabila, desi editorul -Sevodnia-, Mihail Berger, a afirmat ca ziarul este astfel pedepsit pentru criticile dure la adresa Kremlinului. La dezmembrarea grupului Mediamost contribuie si inchiderea definitiva a bancii Most-Bank. Institutia, care a fost declarata in stare de faliment si care a fost, in octombrie, cumparata de banca de stat Vnestorgbank, isi va pierde in curand licenta de functionare. -Incercarea de a pune din nou in ordine conturile bancii Most-Bank si de a ajunge la un acord cu creditorii sai a esuat-, a declarat, ieri, presedintele Bancii Centrale ruse.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.