Agenția de rating Standard and Poor's a plasat, luni seară, sub supraveghere cu implicații negative ratingurile a 15 state din zona euro, ceea ce înseamnă că ar putea retrograda țări precum Germania și Franța, sau Austria, Luxemburg, Finlanda și Olanda. Ele ar putea fi coborâte cu o treaptă la AA+ în termen de 90 de zile. Restul ratingurilor, inclusiv cele ale Italiei și Spaniei, ar putea fi retrogradate chiar cu două trepte. Agenția justifică această decizie prin agravarea crizei economice și politice în zona euro. În ceea ce privește Germania, prima economie a zonei euro, agenția este preocupată de impactul potențial al agravării problemelor monetare, financiare și politice ale UE.
Georgiana Moroșan