O cunoscută prezentatoare de televiziune din Rusia, Tatiana Limanova, angajată a postului privat REN TV, a făcut un gest obscen în direct, în urmă cu o lună, la adresa președintelui Barack Obama, atunci când i-a rostit numele în timpul unui buletin de știri. Potrivit înregistrării video, Tatiana Limanova prezenta o știre despre forumul APCE de la Hawaii. Ea a vorbit despre președinția conferinței, care va fi asigurată de președintele rus Dmitri Medvedev, apoi ridică mâna și degetul mijlociu în timp ce anunță că postul a fost ocupat anterior de Obama. Având în vedere succesiunea cadrelor, este posibil ca Limanova să fi crezut că nu este filmată în timp ce a făcut acest gest. Postul de teleiziune REN TV este considerat unul dintre cele mai liberale din Rusia, unde presa este puternic controlată de Guvern.
Georgiana Moroșan