Home În Lume Greva sectorului public german, evitata in ultima clipa

Greva sectorului public german, evitata in ultima clipa

DISTRIBUIŢI

Joi noapte a fost una dintre putinele momente faste pe care le-a traversat Germania in ultima vreme. Sindicatul Verdi, care reprezinta angajatii din sectorul de stat, a obtinut o promisiune ferma din partea cabinetului Gerhard Schroder, evitandu-se astfel, in ultima clipa, o greva generala care ar fi riscat sa paralizeze Germania pe o perioada nelimitata. Negocierile maraton din aceasta saptamana s-au incheiat cu un acord prin care guvernul de la Berlin se angajeaza sa mareasca salariile bugetarilor cu 4,4%, in trei etape. Cresterea este mai mare chiar si decat cererea pe care o facuse sindicatul Verdi, care s-ar fi multumit cu un procent de 3%, dar ea se datoreaza faptului ca marirea de salariu va fi esalonata pe o perioada foarte lunga de timp, de 27 de luni. Astfel, salariile vor creste cu 2,4% anul acesta, si din nou, in doua etape de cate un procent, in 2004.


Unul dintre punctele sensibile ale negocierilor a fost solicitarea sindicatului Verdi pentru o paritate intre salariile bugetarilor din fosta Germanie de Est si cele din ex-Germania Federala. Conform intelegerii la care s-a ajuns joi noapte, acest lucru va deveni realitate in 2007 in cazul angajatilor cu salarii mici, si in 2009 pentru celelalte categorii de bugetari.

Intelegerea este un semn de bun augur pentru guvernul german, care incearca sa gestioneze criza economica pe care o strabate tara. Compromisul este o veste buna si pentru cancelarul Gerhard Schroder si social-democrati, care incearca sa recastige terenul pierdut in sondaje de la ultimele alegeri generale, din toamna anului trecut. O greva generala a celor aproape trei milioane de angajati din sectorul privat ar fi diminuat sansele politice ale actualei coalitii de guvernamant, cu numai doua saptamani inainte de alegerile regionale programate pentru 2 februarie.

In cazul unei greve generale a sectorului public, Germania ar fi intrat in recesiune, au avertizat analistii pe parcursul acestei saptamani de negocieri maraton de la Potsdam, langa Berlin. Ultima greva de acest gen a avut loc in 1992 si a perturbat grav transportul public, serviciile de salubrizare si traficul aerian.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.