E putin trecut de ora la 16.00 la New York si functionarul de la Citibank, un negru simpatic din Coasta de Fildes, incearca sa-mi acceseze contul de la computerul de pe birou, insa fara success. -Cateodata reteaua ne mai face probleme-, imi spune Birane Thiam, dupa care, pentru a nu stiu cata oara, se scuza ca m-a facut sa astept mai bine de un sfert de ora doar pentru a introduce cateva date in masinaria electronica din fata sa. -De data acesta insa, pare ceva mai serios-, spune el un pic descumpanit si, politicos, ma intreaba daca nu pot reveni maine (n.m – vineri dimineata), caci il va ruga pe unul dintre tehnicienii de la asistenta sa-i repare computerul. Incearca sa mai adauge ceva, insa nu mai apuca. Zecile de lumini din cladire se sting pe neasteptate si o bezna totala ne invaluie. Ecranele monitoarelor se innegresc si ele, iar cateva femei din birourile de sticla de langa noi incep sa vorbeasca precipitat. -Ce se intampla, Birane, iar ai umblat la siguranta?-, glumeste cineva, insa vocea care vine din intuneric nu pare deloc sigura pe ea. O taacere completa invaluie cladirea, nimeni nu mai spune nimic, in timp ce in difuzoare cineva anunta o pana de curent care a lovit cartierul. -Toata lumea sa ramana la locurile sale!-, se aude vocea ofiterului de la securitate, insa nimeni nu pare sa-l bage in seamaa. Ca la un semnal, toti functionarii si clientii ne repezim in sus pe scarile rulante intepenite si iesim in strada, fara sa stim ca ceea ce s-a crezut la inceput o simpla intrerupere de curent s-a dovedit a fi cea mai importanta criza de energie din Statele Unite si Canada, un incident care a provocat haos in metropolele americane insirate pe Coasta de Est si a reaprins teama in sufletele oamenilor convinsi ca se afla in fata unui nou atentat terorist.
La ora de varf
Haosul si confuzia au fost evidente la New York, unde pana de curent a lovit orasul la o ora de varf, cand sute de mii de oameni se pregateau sa-si incheie programul de munca, intr-o zi in care umiditatea a atins apoape 100 de procente, iar termometrele au inregistrat valori ale temperaturii de peste 90 de grade Farenheit (36-37 de grade Celsius). In birourile, restaurantele si teatrele de pe Broadway, oamenii au fost evacuati de urgenta, iar sirurile lungi care s-au format pe marile bulevarde aduceau in memorie tragicele ore de confuzie si disperare de pe 11 septembrie 2001. De altfel, asemanarea cu cele petrecute in urma cu doi ani a fost atat de mare, incat am auzit zeci de oameni vorbind de noi atacuri, inspaimantati ca trebuie sa faca ore intregi pana acasa, ca nu pot sa ia legatura cu familia sau prietenii. In lipsa surselor de informatie (caci televizoarele au amutit in totalitate, iar telefoanele celulare au devenit inoperabile), oamenii au format cozi interminabile la cele cateva telefoane publice care mai functionau sau se chinuiau sa afle amanunte de la politistii din intersectii care incercau sa puna in miscare ambuteiajele ce se intindeau pe sute de metri. Drumul de la sediul Citibank, aflat in imediata vecinatate a Catedralei St. Patrick*s, si pana la Central Park, care nu dureaza mai mult de 10 minute, l-am strabatut in mai bine de o ora, inconjurat de oameni ce pareau deprimati de lipsa informatiilor, de zgomotul asurzitor al ambulantelor ce incercau sa-si faca loc prin marea de newyorkezi si de caldura teribila care ne inconjura. -N-as fi vrut sa mi se mai intample asta, insa parca retraiesc momentele din urma cu doi ani-, imi spune Greg Roskolf, un programator de computere care se afla la intersectia strazii 59 cu Fifth Avenue. -E ca un deja vu-, adauga el si incearca zadarnic sa opreasca unul din zecile de taxiuri galbene care coboara spre Districtul Financiar. -Mai bine o iau pe jos-, spune el descumpanit, si-mi arata cu mana un autobuz Q32 care se indreapta spre Penn Station si in care oamenii stau inghesuiti ca sardelele. De cateva minute bune, masinaria greoaie nu a inaintat nici macar un metru, asa cum se intampla cu sutele de masini blocate peste tot.
-Credeam ca o sa murim sub pamant-
Peste cateva minute ajung in Times Square, unde cea mai cunoscuta piata din lume e plina pana la refuz de oameni care se agita in toate partile, in timp ce marile reclame luminoase de pe sediul ABC, cele de la Reuters, Nasdaq sau de pe cladirea MTV sunt complet negre. -Orasul care nu doarme niciodata s-a dus la culcare-, imi spune un barbat imbracat doar cu un maieu alb, in timp ce isi tamponeaza nervos fruntea transpirata. Imi povesteste cum pana de curent l-a prins in metroul 7, care face legatura intre Queens si Times Square, iar calatorii inspaimantati s-au trezit in bezna, fara aer conditionat si fara sa stie ce se intampla. -Ne-au scos dupa aproape doua ore, prin tunelul plin de apa si sobolani, pe sinele fierbinti-, spune el cu vocea tremuranda si adauga soptit in timp ce alti cativa oameni aflati in jurul nostru dau din cap a confirmare: -Credeam ca o sa murim toti acolo sub pamant-. Cineva ne spune ca nici un metrou nu mai circula in oras, iar trenurile spre New Jersey, Connecticut si Long Island, folosite in fiecare zi de milioane de navetisti, sunt blocate si ele. Oamenii vorbesc despre atentate, incendii la centrale de energie si de politisti care se chinuie sa-i linisteasca pe oamenii convinsi ca teroristii au reusit, din nou, sa strapunga sistemul de securitate din metropola. Un zgomot asurzitor se aude de pe cer, unde cateva elicoptere ale politiei si ale posturilor de televiziune se agita deasupra multimii care pare din ce in ce mai panicata. Caldura pare acum de nesuportat, iar un negru imbracat intr-un costum gri, cu o palarie de soare pe cap, agita in mana o Biblie si striga infocat -E sfarsitul lumii! Pocaiti-va!-. Ma alatur sirului de oameni care se indreapta spre Queens si nu pot sa nu-mi amintesc ca in urma cu aproape doi ani am facut acelasi drum pe jos dupa atentatele cu avioane impotriva World Trade Center.
O noapte interminabila
Toate magazinele au storurile trase, iar la magazinele de moda de pe Madison Avenue sau la buticurile de bijuterii ofiterii de la securitate se straduiesc in zadar sa porneasca sistemele de siguranta. -Va fi o noapte lunga pentru noi-, imi spune unul dintre bodyguarzii de la -Cartier-, si imi rememoreaza momente de la pana de curent din *77, care a tinut trei zile si care a provocat sute de jafuri in intreg orasul. -Speram sa nu se intample la fel, insa nu trebuie sa uitam ca suntem in New York-, imi spune unul dintre ofiterii de politie care se afla in apropiere de Queensbridge si care, ajutat de cativa barbati in costum si tineri cu bandane pe cap, incearca sa faca ordine in haosul de masini si oameni care incearca sa traverseze East River in Queens. La marginea podului, folosit de mii de oameni imediat dupa atentatele din septembrie, cativa vanzatori ambulanti ofera spre vanzare apa imbuteliata si cutii de soda, iar marfa li se epuizeaza imediat, desi preturile cerute sunt aproape triple fata de cele normale. Acelasi succes il are si un tanar hispanic care ofera cutii cu lumanari la trei dolari si al carui stoc se termina rapid, dupa ce zvonuri purtate din gura in gura au anuntat ca pana de curent se va prelungi cateva zile.
Dupa o ora si jumatate, am ajuns in cealalta parte a podului. In jurul meu sunt mii de oameni, iar claxoanele masinilor ce inainteaza bara la bara par ca-i trezesc din starea de confuzie in care merg. Noaptea incepe sa coboare peste oras si umezeala devine tot mai mare. Ma uit in spate. E intuneric complet in Manhattan, zgarie-norii se inalta pe cer ca niste cuburi negre si bezna care s-a lasat nu prevesteste nimic bun.
