Cercetătorii scoțieni au constatat faptul că după interzicerea fumatului în spațiile publice, începând cu anul 2006, mulți dintre indicatorii de sănătate s-au îmbunătățit. Unul dintre efectele cele mai clare ale noii legislații a fost scăderea cu aproape 10 procente a numărului nașterilor premature.?óÔé¼?¿Studiul ia în calcul date de la 700.000 de femei, pe o perioadă de peste 14 ani, inclusiv înainte de introducerea măsurii coercitive. Concluziile cercetătorilor indică faptul că o extindere a interdicțiilor legate de fumat ar fi benefică la nivel mondial. Cercetătorii au colectat date cu privire la copiii născuți prematur între 1 ianuarie 1996 și 31 decembrie 2009. Datele arată că numărul de mame care fumează a scăzut de la 23,9 procente la 18,8 procente, scădere simultană cu cea a numărului nașterilor premature.
Georgiana Moroșan