Home În Lume Italienii, cei mai bogați cetățeni din G8

Italienii, cei mai bogați cetățeni din G8

DISTRIBUIŢI

Potrivit unui studiu al Băncii Italiei, italienii sunt cei mai bogați cetățeni din toate statele dezvoltate ce fac parte din G8. Averea pe familie, în Italia, se ridică la 356.000 de euro, potrivit studiului. De asemenea, pe cap de locuitor, averea este de 142.000 de euro, luându-se în considerare datele pe 2010. Potrivit Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), această sumă reprezintă de 8,8 ori venitul anual disponibil. Italienii se plasează astfel în fața britanicilor, de exemplu, care au o avere ce reprezintă de 8 ori venitul anual, a francezilor (7,5 ori) sau a japonezilor (7 ori). Americanii sunt mult mai jos în clasament, cu o avere ce reprezintă doar de 5 ori venitul anual. Totodată, averea persoanelor fizice se ridica, la sfârșitul anului 2010, la 8,640 de trilioane de euro, adică de patru ori nivelul datoriei publice a țării. De asemenea, italienii au o rată a datoriilor mult mai mică decât a altor nații din G8, de 88% din venituri, în timp ce, în Franța, nivelul se ridică la 95%, în Germania la 100%, iar în SUA la 130%.

Georgiana Moroșan

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.