Vicepreședintele SUA, Joe Biden, a acaparat atenția presei, primind numeroase critici, pentru atitudinea tandră manifestată față de soția noului ministru al apărării, Ashton Carter, în timpul conferinței de presă organizate după instalarea acestuia în noua funcție, relatează ziarul spaniol ”La Vanguardia”.
{youtube}j81BwdTRh5g{/youtube}
”Vicepreședintele susurând la urechea soției lui Carter”, scrie cotidianul sub înregistrarea video a momentului cu caracter festiv petrecut marți.
Scena, intens analizată și pe rețelele de socializare, începe cu apariția soției lui Carter, Stephanie, împreună cu Joe Biden în sala în care noul demnitar discuta cu jurnaliștii. Vicepreședintele își pune mâinile, protector, pe umerii doamnei și, după un aproape un minut, se apleacă și îi spune ceva la ureche. Dându-și, parcă, seama că a exagerat, Joe Biden, pune capăt acestei apropieri și își retrage mâinile la spate. Spre ușurarea soției lui Carter, care părea să nu se simtă foarte confortabil din cauza gestului celui de-al doilea bărbat din SUA.
”Ce-o fi fost în capul lui?”, au întrebat retoric unii internauți, în timp ce alții și-au pus problema dacă Joe Biden ar fi avut același comportament în cazul în care în locul doamnei Carter ar fi fost soțul unui ministru de sex feminin.