În urma alegerilor federale legislative care au avut loc la sfârșitul lunii decembrie în Germania, formaţiunea Alternativa pentru Germania (AfD) a reuşit să devină a treia forţă din Parlamentul Germaniei (Bundestag), obţinând, potrivit rezultatelor finale 12,6% din voturi, respectiv 94 de mandate. Unul dintre aceste mandate a revenit unui tânăr de origine română în vârstă de numai 26 de ani Markus Frohnmaier, notează Bild.de şi handelsblatt.com. Născut pe data de 25 februarie 1991 la Craiova, în România, Markus Cornel Frohnmeier, este şeful tineretului din cadrul Alternativei pentru Germania şi a candidat pe listele partidului, pe poziţia a patra, în landul federal Baden-Württemberg pentru un loc în Parlament. Frohnmeier a crescut în Germania, la Weil der Stadt, în landul sud-vestic Baden-Württemberg, după ce a fost adoptat alături de sora sa geamănă dintr-un orfelinat românesc de către un cuplu german.
În aprilie 2016, Markus Cornel a acordat un interviu cotidianului „Die Welt” în care a povestit că deși nu-și cunoaște părinții biologici, a avut o copilărie fericită. Markus este absolvent de drept cu specializarea criminologie.
Într-un interviu acordat după câștigarea alegerilor revistei Q Magazine, Frohnmaier a spus că „imigraţia în masă, necontrolată, duce la creşterea criminalităţii şi la creşterea costurilor pentru bunăstarea socială. Ca naţiune suverană, vrem să păstrăm controlul asupra graniţelor noastre.” Frohnmaier care a activat mai întâi în partidul Angelei Merkel, CDU a criticat politicile acesteia care în opinia lui „au invadat Europa cu milioane de imigranţi needucaţi şi necultivaţi.”
Cum sângele apă nu se face, Frohnmeier, aflând recent despre procesul intentat statului român de activiștii civici Cătălin Ioan Berenghi, Ioan Cătălin Gornic, Călin Mărincuș și Octavian Todiraș, le-a transmis acestora un mesaj de încurajare: faceți-vă țara măreață din nou!
Cei patru activiști civici, cărora li s-au alăturat peste 8000 de români, solicită Curții de Apel București anularea Hotărârii de Guvern prin care premierul Victor Ponta, omul lui Erdogan în România, a oferit peste un hectar pe Bulevardul Expoziției pentru ca Turcia să construiască cea mai mare moschee din Europa deși în Sectorul 1 trăiesc doar 952 de musulmani. Cum Erdogan a anunțat încă din anul 1998 că: „Minaretele sunt baionetele noastre, cupolele lor coifurile noastre, moscheile sunt cazărmile noastre şi credincioşii, soldaţii noştri”, mii de români se opune construirii de către Turcia a celei mai mari moschei din Europa pe pământul Brâncovenilor, unde strămoșii noștri și-au vărsat sângele în luptele cu Imperiul Otoman.
Home În Lume Parlamentar german, născut în România, mesaj către activiștii care luptă cu mega-moscheea:...