La alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senatului României din 11 decembrie 2016, potrivit prevederilor Legii nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, pot vota toţi cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate în următoarele condiţii:
ü au vârsta de cel puţin 18 ani, dacă această vârstă a fost împlinită până în ziua alegerilor inclusiv; (Art. 2 alin. (4) din Legea nr. 208/2015)
ü nu au fost puşi sub interdicţie sau nu li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă. (Art. 2 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 208/2015)
Prin reşedinţă în străinătate se înţelege adresa din străinătate la care persoana fizică declară că are locuinţa secundară, alta decât cea de domiciliu, şi unde posedă un drept legal de şedere mai mare de 90 de zile. Documentele care atestă reşedinţa în străinătate, în funcţie de statul de reşedinţă pot fi găsite pe pagina de web a MAE la linkul următor:
http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2016/2016_alegeri/omae500.pdf
De asemenea, în străinătate mai pot vota următoarele categorii de cetăţeni români:
– personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale din străinătate;
– membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi operatorii de calculator, dacă au domiciliul sau reşedinţa în străinătate;
– militarii, poliţiştii şi personalul civil român din instituţiile sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională trimişi în misiune în teatre de operaţiuni din străinătate;
– candidaţii, dacă aceştia candidează în circumscripţia electorală pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că au mai rămas doar 5 zile până la încheierea perioadei de înscriere a cetățenilor români din străinătate în Registrul electoral pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Astfel, până la 14 septembrie 2016, orele 24:00, cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pot depune personal sau pot transmite prin postă sau prin email la ambasada sau consulatul din statul în care locuiesc solicitarea de înscriere în Registrul electoral, optând fie pentru a-şi exercita votul prin corespondenţă, fie pentru a solicita înfiinţarea unei secții de votare în localitatea de reședință.
Informații utile privind votul la alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an în afara țării sunt disponibile pe site-ul MAE, în cadrul secțiunii special dedicate, precum și pe site-urile misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României.