Președinta Frontului Național Marine Le Pen a anunțat joi o „procedură disciplinară” contra tatălui ei, Jean-Marie Le Pen, fondatorul partidului de extremă-dreaptă francez, invitându-l să se retragă din politică după un interviu acordat unui ziar antisemit AFP.
Într-o intervenție la canalul de televiziune TF1, Marine Le Pen i-a cerut tatălui ei „să dea dovadă de înțelepciune, să tragă consecințele agitației provocate și probabil să pună capăt responsabilităților sale politice”.
„Am decis să deschid o procedură disciplinară”, a declarat președinta FN, după o ceartă violentă timp de două zile cu tatăl său în legătură cu interviul pe care el l-a acordat săptămânalului de extremă-dreaptă Rivarol, considerat de ea o „murdărie”.
Marine Le Pen s-a justificat pe motiv că „nimeni nu ar înțelege că există în FN personalități care pot să-și exprime o părere ce ar fi personală și contrară statutului” partidului.
„Jean-Marie Le Pen va fi convocat în fața biroului executiv având calitatea de structură disciplinară”, a precizat ea, fără a oferi o dată pentru ședința acestei instanțe, din care chiar ea și tatăl ei fac parte.
Președinta FN, care a preluat în 2011 conducerea partidului al cărui cofondator a fost tatăl ei în 1972, a dat asigurări că se simte „necăjită ca fiică, dar și ca militantă” confruntată cu „Le Pen”, dar a minimalizat această dispută severă în comparație cu „suferințele francezilor”.
Angajată într-o activitate de „dedemonizare” a FN, Marine Le Pen a blocat miercuri candidatura tatălui ei la alegerile regionale, denunțând angajamentul acestuia „într-o veritabilă spirală între strategia pământului pârjolit și sinuciderea politică”.
Tribun și adept al provocărilor, Jean-Marie Le Pen, 86 de ani, a repetat recent remarcile despre camerele de gazare, „un detaliu” al istoriei celui de-Al Doilea Război Mondial, în urma cărora a fost deja condamnat de justiție.
El a recidivat în ultimele zile luând apărarea mareșalului Philippe Pétain, șeful statului francez sub ocupație și artizan al colaborării cu Germania nazistă, amintește AFP.