Home În Lume Moscova va interzice importurile de fructe şi legume din Ucraina

Moscova va interzice importurile de fructe şi legume din Ucraina

DISTRIBUIŢI

Moscova va interzice, începând de miercuri, importurile de fructe şi legume din Ucraina, semnalând o posibilă creştere a sancţiunilor aplicate împotriva ţării vecine.

Autoritatea rusă pentru siguranţa alimentară, Rosselhoznadzor, a anunţat marţi că a adoptat această decizie deoarece autorităţile ucrainene nu au oferit destule ”garanţii convingătoare” privind provenienţa produselor importate în Rusia.

Instituţia rusă a cerut anterior Ucrainei să-i furnizeze informaţii despre zonele în care sunt crescute recoltele, mărimea recoltei anuale, cât şi alte informaţii în acest sens. Dar autorităţile ucrainene au explicat că, în condiţii de război, solicitarea Rosselhoznadzor este un mod de a obţine informaţii despre rezervele strategice, refuzând solicitarea instituţiei ruse.

Moscova suspectează că produsele importate din Ucraina pot proveni din Uniunea Europeană, intrând astfel sub raza sancţiunilor ruse. Până acum, autorităţile ruse au mai interzis importurile ucrainene de sucuri, produse lactate, conserve de peşte şi băuturi alcoolice.

Occidentul a acuzat Rusia că se foloseşte de arma comercială, invocând diverse motive, pentru a pune presiune pe statele vecine. Marţi, Rosselhoznadzor a anunţat că va aplica o interdicţie temporară şi asupra produselor secundare din carne şi grăsimi animale importate din Uniunea Europeană.

In vară, pe fondul tensiunilor dintre Occident şi Rusia accentuate de conflictul din Ucraina, Rosselhoznadzor a interzis atât importurile de vite şi carne de vită din România, citând o epidemie a bolii vacii nebune, cât şi vinul, legumele şi fructele din R. Moldova.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.