Temerile Occidentului cu privire la potentialul nuclear al lui Ussama bin Laden au fost confirmate, o data in plus, de cotidianul britanic -The Times-, care a anuntat ieri descoperirea, la Kabul, a unor planuri detaliate referitoare la fabricarea unor dispozitive nucleare si a unor bombe sofisticate pentru reteaua Al-Qaida.
Cercetand patru dintre locuintele secrete ale oamenilor lui Bin Laden din capitala afgana, dupa cucerirea acesteia de catre Alianta Nordului, ziaristul Anthony Loyd a fost primul care a descoperit hartiile cu pricina, chiar inaintea serviciilor secrete americane si britanice, sustine -The Times-. Ele au fost lasate in urma de teroristii in retragere, care au avut totusi grija sa mineze imprejurimile locuintei cu doua etaje din cartierul Karta Parwan si chiar sa dea foc obiectelor incriminatorii. Norocul jurnalistului a fost ca flacarile s-au stins inainte de a arde in totalitate planurile, iar afganii care au pradat locuinta s-au multumit sa ia doar alimente si medicamente.
-Grasanul-
Scrise in patru limbi – engleza, urdu, germana si araba -, planurile contin instructiuni detaliate cu privire la fabricarea unor bombe si rachete sofisticate, a unor arme nucleare si chimice extrem de periculoase si sugereaza, potrivit expertilor in domeniu, ca Bin laden si oamenii sai lucreaza la fabricarea unor dispozitive asemanatoare -Grasanului-, bomba aruncata asupra orasului Nagasaki.
Printre notitele scrise pe hartie cu antetul Hotelului Grand din Peshawar sau al Hotelului Pearl Continental din Karachi, se poate citi: -Evident ca lichidul exploziv elibereaza o energie mecanica uriasa, cu posibilitati distructive imense. Dar acesta poate fi controlat si folosit drept combustibil de propulsie. O racheta care se deplaseaza cu viteza supersonica produce o unda de soc …- (26 aprilie 1998)
Printre formule chimice si ecuatii matematice, sunt disponibile detalii cu privire la fabricarea unei arme uriase, capabila sa propulseze focoase nucleare si chimice, cercetari incipiente asupra unui dispozitiv termonuclear, instructiuni pentru producerea unor bombe de mici dimensiuni, pentru aruncarea in aer a podurilor sau a locuintelor. Toate acestea, comenteaza -The Times-, sunt opera unui om de stiinta, familiarizat cu termeni de specialitate si expert in fizica moleculara, chimie si mecanica fluidelor.
Teroristii mai erau interesati de aviatie si de navigatie (dovada copiile dupa manuale occidentale si harti extrem de precise), de invatarea limbii engleze, manuirea armelor, tacticile folosite de fortele speciale americane in atacuri sau in operatiuni de recuperare a ostaticilor si chiar de sistemele de ventilatie occidentale. Din vraful de hartii lasate in urma nu lipsesc cereri pentru obtinerea de pasapoarte canadiene, material religios si de propaganda – steaguri islamice zdrobind steaguri americane sau britanice, gheare negre (apartinand -cotropitorilor- americani, britanici, francezi, israelieni) care rup in bucati harta Arabiei Saudite.
-Acum doi ani, talibanii au adus aici niste arabi, egipteni si pakistanezi care nu mai aveau loc in centrul de pregatire aflat in apropiere-, povesteste un afgan care locuieste vis-a-vis de casa vizitata de jurnalistul britanic. -Locuiau aici, prin rotatie, cam 60-70 de persoane. Nu erau deloc prietenosi, dar am aflat cate ceva despre ei de la supraveghetorul lor, un afgan pe nume Baten Shah-. Ziaristul de la -The Times- precizeaza ca, din cele patru case banuite a fi adapostit membri Al-Qaida, printre care si pe Bin Laden, una ar fi gazduit in principal grupuri de ceceni, alta – yemeniti, iar celelalte doua – arabi si pakistanezi.
Problema principala, conchide publicatia citata, nu sunt planurile recuperate de Anthony Loyd, ci faptul ca acestea reprezinta doar o mica parte din documentatia nucleara a gruparii Al-Qaida. Restul, si probabil cele mai importante informatii, se afla inca in posesia lui Bin Laden. Adaugate materialelor nucleare, de care se pare ca dispune gratie, printre altele, colaborarii cu unii oameni de stiinta pakistanezi implicati in programe atomice, cunostintele teroristului saudit se dovedesc a fi inspaimantatoare, in lumina celor mai recente declaratii ale sale: -Dispunem de arme nucleare si chimice si le vom folosi impotriva Americii, in cazul in care aceasta ne ataca cu astfel de mijloace-.