Home În Lume Nici un suspect clar in cazul mortii Annei Lindh

Nici un suspect clar in cazul mortii Annei Lindh

DISTRIBUIŢI

Gasirea celui care a ucis-o pe Anna Lindh se dovedeste foarte dificila, date fiind conditiile in care s-a desfasurat atacul caruia i-a cazut victima. Politia suedeza a identificat joi dimineata un suspect in cazul uciderii ministrului de externe, Anna Lindh, care a decedat joi dimineata, dupa ce fusese injunghiat brutal intr-un supermarket destul de putin aglomerat, la orele dupa-amiezii. Acesta, in varsta de 32 de ani, a fost ulterior eliberat din lipsa de probe si scos de sub urmarire, politia incercand identificarea ucigasului dupa amprentele lasate pe cutitul pe care il folosise, gasit in apropiere de locul atacului, precum si pe balustrada scarii rulante pe unde a fugit.

Au mai fost gasite si hainele cu care faptasul era imbracat, pe care se presupune ca si le-a schimbat. Vineri au mai fost audiati si alti posibili suspecti, care se potriveau descrierilor facute de cei aflati in apropierea locului atacului si care erau cunoscuti cu antecedente, dar au fost cu totii eliberati.

Politia spune ca nu exista motive intemeiate pentru a suspecta ratiuni politice care sa fi stat la baza asasinatului. Totusi, premierul suedez Goran Persson a declarat ieri ca Anna Lindh primise o serie de e-mailuri ostile dupa ce publicase recent un articol pentru sustinerea trecerii la euro, cauza de partea careia se angajase in totalitate.

Sigur este doar ca autorul crimei nu este un novice, dupa cum au declarat oficiali din politie, fiind de presupus ca mai facuse asa ceva si inainte. Suedezii isi amintesc in aceste zile ca nici asasinul premierului Olof Palme nu a fost gasit, la peste 15 ani de la asasinarea sa cand se intorcea seara de la film. Deocamdata, sondajele care testeaza inclinatia pro su contra euro a suedezilor in perspectiva votului de duminica sunt contradictorii. Unele dau taberele la egalitate, dar altele inclina bine balanta tot in favoarea celor care resping moneda unica.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.