Ajunsi pe culmile gloriei, acolo sus, de unde nu credeau ca se mai poate cobori vreodata, se pare ca mai-marii lumii, care pentru noi reprezinta azi doar o frantura din trecutul istoric, au avut ceva in comun: teama de moarte. Sa fie oare frica de trecerea in nefiinta sau dorinta de nemurire? Probabil ca ambele variante sunt valabile, mai ales daca luam in considerare adevaratele citadele construite la adancimi infricosatoare drept adaposturi. Grandomania i-a determinat pe dictatori sa prefere viata unei cartite decat sa moara, sapandu-si grote, labirinturi subterane, dotate cu toate utilitatile, in acelasi stil luxos si extravagant cu care erau obisnuiti la suprafata.
Buncarul lui Stalin
12 etaje sub pamant
Situat pe Volga, orasul Samara viseaza la statutul de mare centru turistic. Odinioara, cand Rusia se numea Uniunea Sovietica, localitatea era cunoscuta sub numele de Kuibisev. Si figura pe lista asezarilor inchise, cu multe intreprinderi strategice secrete. Printre care se numara si -buncarul lui Stalin-, a carui existenta a fost ascunsa mai bine de 50 de ani. In 1991, cand Kuibisev a devenit Samara, in centrul orasului a fost deschis un obiectiv, despre care au stiut, aproape o jumatate de secol, doar cativa oameni. Acum, -buncarul lui Stalin-, constructia cea mai adanca din timpul celui de-al doilea razboi mondial, este unul dintre punctele de mare atractie pentru turistii straini. Incredibil, dar adevarat, insa multi samareni habar nu au de -ascunzatoarea de sub pamant-.
Capitala de rezerva
Proiectate de arhitectul Iulian Ostrovski, apartamentele subterane ale lui Stalin sunt dovada graitoare a intentiei comandantului suprem al armatei sovietice de a fugi din Moscova daca orasul ar fi cazut in mana nemtilor. Lucrarile de constructie a buncarului secret au inceput la sfarsitul lui februarie 1942. La acea data, Kuibisevul, unde fusese evacuat guvernul sovietic, aparatul comitetului central si 22 de misiuni straine, era capitala de rezerva a URSS. Daca Moscova ar fi fost ocupata de Hitler, operatiunile militare ar fi fost coordonate de pe malurile Volgai din acest buncar.
In spatele unei usi banale
Obiectul este amplasat sub o cladire care atunci adapostea comitetul regional, iar acum – Academia de arta si cultura. Imediat in dreapta intrarii de parada se afla o usa absolut banala, dar pazita 24 din 24 de ore de un lucrator NKVD. In spate se afla o alta usa, de fier, apoi unul dintre marile secrete ale acelor timpuri. Buncarul lui Stalin de la Samara este unul dintre cele mai puternice deschise publicului: adanc de 37 de metri si inalt cat un bloc cu 12 etaje. Pentru comparatie: buncarul lui Hitler de la Berlin este adanc de 16 metri, adapostul lui Churchill din Londra se situa la numai doua etaje sub pamant, al lui Roosevelt, tot la doua.
Sub patru metri de beton
La acea data, lucrarea era unica in felul ei. Gigantica -vizuina- a fost sapata in mai putin de noua luni. S-a muncit zi si noapte, fara opriri si pauze. Au lucrat aici 2.900 de muncitori, 800 de ingineri si tehnicieni si 400 de oameni personal auxiliar. Buncarul dispunea de un sistem de regenerare a aerului si de o centrala electrica proprie. Apropo, dupa cum sustine presa moscovita, toate astea se afla si acum in perfecta stare de functionare. Si tot pana in zilele noastre, buncarul si-a pastrat ermeticitatea si are o autonomie de minimum cinci zile. Structurat pe mai multe etaje, adapostul era dotat cu lifturi. La cel mai de jos nivel se afla o sala de sedinta capabila sa gazduiasca in acelasi timp 115 oameni. Alaturi – o camera de odihna, destinata lui Stalin. La etajele superioare erau incaperile pentru personalul de protectie si paza, depozite, serviciile de deservire si asistenta tehnica. Buncarul fusese calculat sa reziste la impactul direct al celei mai mari, de atunci, bombe aviatice: toata constructia era acoperita cu un tavan monolit de beton, cu o grosime de trei metri, un strat de nisip pentru amortizarea loviturilor si un alt invelis de beton, de numai un metru.
Pentru pasul lui Stalin
Ca inaltime si latime, treptele se potrivesc pasului unui om de statura medie, cum era Stalin. Sunt 192 de trepte. Piciorul lui Stalin nu le-a coborat niciodata – -tatucul- a ramas, totusi, la Moscova. A fost insa asteptat. Iata cum a descris in cartea -Douazeci de scrisori catre un prieten- Svetlana Stalina, fiica dictatorului, pregatirile de primire. -Ne-au adunat si trimis la Kuibisev: cu trenul, intr-un vagon anexat la o garnitura speciala. Operatiunea de imbarcare a durat parca o vesnicie… Nu se stia daca tata vine cu noi, dar pentru orice eventualitate a fost impachetata si expediata spre noua locatie secreta inclusiv biblioteca lui personala… Ne insotea intreaga echipa de acasa – de la bucatari si ospatari la garderobieri si bodyguarzi…-.
Problema capitulatiei
-Stiam ca razboiul nu este departe, ca suntem mai slabi decat Germania, ca va trebui sa ne retragem. Problema era pana unde ne puteam retrage. De Smolensk sau Moscova s-a vorbit inainte de razboi-, rememora maresalul Moskalenko. Si nu numai. In 1941 s-a vorbit nu doar despre o retragere pana la Moscova. Stalin s-a gandit chiar la capitulatie. Nu departe de buncar, era o cladire modesta, nereparata cam de multisor. Aici, la numarul 126 fusese -cazata Ambasada Bulgariei. Aici au analizat Stalin, Beria si Molotov problema capitularii-, scria maresalul. -Se intelesesera sa lase nemtilor regiunea Baltica, Moldova si o parte a altor republici. Au incercat sa ia legatura cu Hitler prin intermediul ambasadorului bulgar… De negociat, urma sa negocieze Molotov, propunerea urmand sa fie prezentata drept -un posibil al doilea tratat de la Brest – Litovsk-.
Luxul de sub pamant
Unul dintre buncarele fostului dictator irakian, Saddam Hussein, a fost construit in 1982 de arhitectul german Lorenzo Bufallo. Si urma sa fie folosit drept adapost in eventualitatea ca Iranul, care se afla, la acea data, in conflict deschis cu Irakul, ar fi lansat vreun atac cu bombe asupra palatului lui Saddam. Folosindu-se de un tunel subteran, Hussein si membrii familiei lui puteau ajunge rapid in buncarul situat la o adancime de 100 de metri. Cu toate ca, de la bun inceput, adapostul a fost conceput ca o locatie tehnica provizorie, Saddam a cerut ca toate lucrarile de decorare sa fie executate la cel mai inalt nivel.
Covoare manuale
Ca atare, in dormitoare au fost intinse covoare lucrate de mana, baia a fost placata in marmura, iar suportul pentru hartie igienica – din sidef. Intrerupatoarele de lumina erau aurite. Buncarul avea inclusiv un bazin de inot, o bucatarie cu toate cele necesare prepararii celor mai pretentioase bucate. In centrul adapostului – o sala de mese si o alta pntru consfatuiri cu generalii. Dormitorul lui Saddam a fost aranjat dupa modelul napoleonian: un imens baldachin asezat in mijlocul camerei si acoperit cu perne si cearsafuri din cea mai fina matase, totul umplut cu cel mai fin puf. Potrivit unor estimari, buncarul ar fi costat 90 milioane de dolari.
Buncarul secret al lui Honecker
Construit in 1964 pentru a-l adaposti pe fostul lider al Republicii Democrate Germane, Erich Honecker, un buncar secret a fost descoperit sub cladirea Consiliului de Stat, cu ocazia unor lucrari de renovare. La o adancime de sase metri dedesubtul cladirii se afla camera fostului om forte al regimului RDG, cu un perete tapitat cu catifea rosie in care este mascata intrarea intr-un tunel lung de 30 km. Prevazut cu toate utilitatile, inclusiv camera de toaleta, apa potabila si curent electric, adapostul lui Honecker a fost conceput strategic. Intr-una dintre incaperi se afla doua biciclete care ar fi urmat sa fie incalecate de doi soldati, iar in cazul unei pene de curent, prin pedalare, mentinandu-se astfel in functiune sistemele de iluminat. Intrarea, la 2,20 m de plafon, duce la sase camere prevazute cu sisteme de ventilatie, iar tunelul in curtea Consiliului de Stat, situat in centrul capitalei germane, in fosta zona estica a Berlinului, cladire ce l-a adapostit pe cancelarul Gerhard Schroder in cursul transferului cancelariei de la Bonn la Berlin in 1999. Putini oameni cunosteau existenta acestui buncar, ale carui porti vor ramane inchise publicului si pe viitor. El a fost descoperit in cursul lucrarilor de renovare a cladirii, unde urmeaza sa se instaleze un institut de invatamant superior privat.
Adapost nuclear pentru Tito, galerie de arta pentru noi
Ceea ce odinioara ar fi servit drept adapost subteran al fostului presedinte al Republicii Federale Iugoslavia, Josip Broz Tito, situat in apropierea orasului Bugojno, in Bosnia si Hertegovina, a fost transformat in prezent intr-o galerie de arta. Un adevarat labirint de tuneluri, cu numeroase incaperi adiacente, la 250 de metri adancime, sub parcul national de la poalele muntelui Velebit, la Paklenica, a fost creat in 1949, in urma unor disensiuni ivite in relatiile cu Stalin. Necunoscuta decat de foarte putini reprezentanti ai elitei politice, pana in 1991, dupa despartirea Croatiei de fosta Iugoslavie, -citadela subterana- a fost preluata in patrimoniul national croat, autoritatile hotarand ca, printr-o investitie de 500.000 de lire streline, sa o deschida publicului larg sub forma unei galerii de arta inedita. Tito, care a decedat in 1980, a construit un sistem de milioane de dolari, care se incadreaza in randurile multelor buncare concepute in perioada razboiului rece, de-a lungul intregii Europa, adevarate sanctuare la mare adancime.
Taina Londrei
La peste 40 de picioare sub solul londonez este ascuns unul dintre cele mai mari secrete ale capitalei britanice, din perioada celui de-al doilea razboi mondial. Guvernul britanic a decis atunci ca paza buna trece primejdia rea, astfel incat era necesara amenajarea imediata a unui lacas de refugiu pentru conducatorii statului, in caz de maxima urgenta. Aceasta alternativa la obisnuitele birouri ale cabinetelor ministeriale, sub numele de cod Paddock, a fost construita sub Dollis Hill, regiune situata in nord-vestul Londrei, de unde au fost aduse la lumina cele mai noi realizari tehnologice ale momentului, in materie de telecomunicatii, inclusiv primul computer electronic, Colossus.
Prevazut cu sisteme speciale antidistrugere, cladit pe trei niveluri in subteran, cu 22 de camere suficient de mari pentru a adaposti circa 200 de persoane, Paddock a fost descoperit abia in 1997, cand o firma de constructii a cumparat terenul, a dat publicitatii existenta buncarului, insa a decis sa nu il distruga. Churchill este cel care a tinut in aceasta locatie prima sedinta a Cabinetului, in octombrie 1940, scriind chiar despre eveniment intr-unul dintre jurnalele personale, cu deosebit de multa incantare, datorita conditiilor extraordinare pe care galeria le punea la dispozitie. Totusi, spre deosebire de adaposturile altor lideri, buncarul londonez nu are toalete, iar bucataria este departe de a fi un loc potrivit pentru a gati, in timp ce birourile erau utilate dupa cea mai evoluata tehnologie, cu zone separate pentru conducatorii armatei, marinei si fortelor aeriene. De mentionat ca una dintre incaperi era dedicata transmisiunilor BBC, vehiculandu-se chiar speculatii referitoare la faptul ca pentru emisii era folosita vocea actorului David Niven, unul dintre favoritii lui Churchill.
Sistemul de fortificatii La Ligne Maginot din sud-vestul Frantei
Linia Maginot este cel mai mare sistem de fortificatii al Frantei, din timpul celui de-al doilea razboi mondial. In vestul tarii, de-a lungul granitei cu Germania, se afla o serie de buncare si cazemate, amplasate in toate punctele strategice. Acestea au fost construite intre anii 1931 si 1938, iar la lucrari au luat parte muncitori francezi, italieni si elvetieni. In interiorul unui buncar sunt retele de tuneluri de peste trei km, pe mai multe niveluri, la adancimi intre 18 si 30 m. La suprafata erau turele retractabile, dotate cu mitraliere, tunuri antitanc si mortiere. Centrul de comanda al unui buncar avea legatura telefonica cu intreaga retea fortificata si gazduia peste o suta de militari, avand autonomie pe timp de asediu. Adaposturile subterane aveau generatoare de energie electrica, ventilatoare si filtre de aer, bucatarie, sala de operatii, depozite de munitie si alte dependinte de stricta necesitate. Cazematele se aflau in puncte strategice, in Muntii Vosgi, de-a lungul cailor de acces si a ecluzelor de pe canalele navigabile ale Rinului. Sistemul de fortificatii Linia Maginot a fost un proiect grandios al Frantei, dar nu a avut un rol decisiv in perioada celui de-al doilea razboi mondial.
