Ziua eroilor români, sărbătorită în Ungaria La data de 24 mai 2017, Consulatul General al României, reprezentat prin Florin Trandafir Vasiloni, consul general, a organizat, cu ocazia ‘Zilei Eroilor’, în localitățile Debrecen și Hajduboszormeny, situate în cadrul circumpscripției consulare arondate, ceremonii de cinstire a memoriei eroilor români, prin slujbe religioase și depuneri de coroane de flori.
Asistența religioasă a ceremoniilor a fost asigurată de către Prea Sfințitul Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, care a fost însoțit de către pr. Ionuț Negrău, parohul Parohiei Săcal (jud. Hajdu-Bihar). La aceste manifestări au mai participat Ligia Mirișan, directorul Bibliotecii Județene ‘Gheorghe șincai’ din Oradea; Cristina Marian și Daniela șopota, inspectori școlari în cadrul ISJ Bihor, care au însoțit un grup de cca. 20 de elevi ai Colegiului Național ‘Mihai Eminescu’ din Oradea, precum și reprezentați ai Clubului ‘Lions’ Oradea.
În orașul Debrecen au fost depuse coroane la monumentul ostașului roman, denumit în limbaj popular ‘Fecioara alba’, monument aflat în Piața Bocskei, din centrul municipiului, la care a participat în calitate de reprezentant al Primăriei Municipiului Debrecen, domnul dr. Szentei Tamas, directorul Departamentului cultural din cadrul Primăriei Debrecen, în numele căreia a depus o coroană comemorativă. În continuare s-a făcut deplasarea la cimitirul municipal din Debrecen, unde la monumentul ostașului român căzut la datorie, situat în ‘Sectorul românesc’ al cimitirului, ierarhul român a celebrat o slujbă religioasă, după care cei prezenți au depus coroane si de asemenea au ținut un moment de reculegere.
Ulterior acestora, delegația Consulatului General al României la Gyula s-a deplasat în localitatea Hajduboszormeny, unde au fost primiți de către domnul viceprimarul Sores Istvan și vicenotarul Anita Szatmari. La ceremonia desfășurată în ‘Cimitirul soldatului român’ autoritățile locale au invitat și reprezentanți ai poliției precum și media locală. Au fost depuse coroane la monumentele aflate în aceeași incintă.
Parohia românească din Otlaca Pustă (Pusztaottlaka), aparținând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, închinată ‘Înălțării Domnului’, și-a sărbătorit hramul istoric, în ziua de 25 mai, la sărbătoarea ‘Înălțării Domnului’. Liturghia arhierească a fost celebrată de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan și PS Paisie Lugojanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, fost paroh timp de 6 ani la Otlaca-Pustă. Împreună cu ierarhii, au celebrat slujbele religioase un sobor de preoți și diaconi, format din pr. Arhimandrit Calinic Covaci, paroh la Otlaca Pustă și preoți sosiți din Ungaria și România. Au fost rostite rugăciuni pentru eroii români și a fost depusă o coroană de flori la troița situată la intrarea în localitatea Otlaca-Pustă.
Sărbătoarea a fost onorată cu prezența de oficialități, precum Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Gyorgy Simonka (deputat în Parlamentul de la Budapesta, originar din Otlaca Pustă fost primar al localității), Peter Tolnai, vicepreședintele Cons. Jud. Bekes; Elvira Ardelean, primarul localității Otlaca Pustă și președinte al Autoguvernării Românești locale, Eva Bocsor Karancsi, președintele Autoguvernării Românești Județene Bekes și peședinte al Asociației Culturale ‘Mihai Purdi’, din Otlaca Pustă. A fost prezent la manifestări, Ion Petrovai, primarul comunei Petrova, din jud. Maramureș, alături de o delegație formată din oficiali ai primăriei locale și membri ai ansamblului folcloric din localitate.
O troiță de lemn, în stil maramureșean, a fost amplasată în trecut, de către administrația locală din Petrova, la intrarea în localitatea Otlaca-Pustă. La final, toți credincioșii au fost invitați la o agapă frățească comună, la Căminul Cultural din localitate, care a fost oferită din partea parohiei. Oaspeții au vizitat și expoziția Asociației ‘Mihai Purdi’ din localitate.