Jurnaliștii de la un post de radio croat, Antenna, au băgat ieri în sperieți populația, din cauza unei farse referitoare la prezența unor marțieni, care ar fi invadat Pământul, panica instaurându-se și asupra autorităților municipale. Acest experiment a mai fost folosit și în trecut de Orson Wells, care a difuzat pe CBS, sub formă de buletine de știri, diverse fragmente din adaptarea radiofonică a "Războiului Lumilor", în care era relatată invadarea Terrei de către marțieni. Jurnaliștii au început să anunțe fenomenul la ora 07.30, prin precizarea că pe cer, deasupra Zagrebului, s-a descoperit o pată luminescentă, iar un OZN ar încerca să aterizeze. Pentru a fi și mai convingători, aceștia au difuzat, în direct, mărturiile unor așa-ziși martori de la fața locului, care urmăreau evenimentul stupefiați. Vestea a făcut înconjurul țării, iar starea de haos s-a instalat imediat în rândurile populației și ale autorităților, au dat cu toții telefoane rudelor, prietenilor și au apelat serviciile primăriei, ale poliției și ale pompierilor, pentru a-i alerta. Autorităților responsabile li s-a cerut să ia măsuri față de "omuleții verzi" care îi vor invada și să restabilească ordinea și liniștea. Poporul croat a putut răsufla ușurat abia după orele prânzului, când cei de la Antenna au anunțat că totul a fost o farsă, pentru a testa vigilența poliției. Ei au dorit să parodieze intențiile primarului Zagrebului, Milan Bandic, care dorește să achiziționeze pentru poliția municipală mai multe blindate și piese de tehnică militară și, în același timp, să construiască un centru de comandă securizat pentru polițiști, fapt ce i-a nemulțumit pe jurnaliști. Așa s-au hotărât să îi supună unui test, pentru a vedea cât de bine pregătiți sunt într-o situație-limită, dar farsa a supărat autoritățile, care amenință cu un proces pentru difuzare de informații false și perturbarea ordinii publice.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane