Dragostea cu care a fost inconjurat si rugaciunile de pe buzele tuturor in ultimele clipe demonstreaza ca Ioan Paul al II-lea nu a murit. El a trecut in alta lume, pentru a-si veghea vesnic credinciosii, cei in sufletele carora va ramane pentru totdeauna ca un deschizator de drumuri, -cel mai…- dintre -cei mai…-.
-Se apropie tot mai mult ziua in care ma voi prezenta in fata lui Dumnezeu sa-I dau socoteala pentru toata viata mea, pentru tineretea petrecuta la Wadowice, la Cracovia si, in sfarsit, la Roma-, avea sa spuna Sfantul Parinte, evocandu-si cu nonsalanta propria moarte, pe 19 mai 2003, la implinirea a 83 de ani.
-Dragostea converteste inimile si ofera pace-, acestea sunt ultimele cuvinte ale lui Ioan Paul al II-lea, al carui pontificat a fost o lupta continua pentru a smulge umanitatea din amnezie, apatie si confuzie, motiv pentru care cardinalul Jaime Ortega Alamino era indreptatit sa constate ca -Papa va ramane in istorie ca un luptator, un marturisitor ferm si curajos al lui Iisus Hristos, intr-o perioada cand lumea cazuse prada falselor ideologii-. Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea, pe numele adevarat Karol Josef Wojtyla, a fost una dintre figurile emblematice ale sfarsitului de secol XX, viata si activitatea sa depasind granitele lumii catolice si devenind, in sfertul de veac de pontificat, una dintre cele mai populare persoane de pe glob.
Fata in fata cu istoria
Nascut in 1920, in localitatea poloneza Wadowice, a primit prima impartasanie la noua ani, iar miruirea la 18. Dupa absolvirea Liceului -Marcin Wadowita-, a urmat patru ani cursuri de teatru, pentru ca, in 1938, sa se inscrie la cursurile Facultatii de Litere si Filozofie a Universitatii Jagielloniene din Cracovia. Incepand din noiembrie 1940, isi castiga existenta lucrand la cariera de piatra Zakrzowek, pentru a nu fi deportat in Germania sau inchis. In timpul celui de-al doilea razboi mondial si al ocupatiei naziste a Poloniei, universitatea a fost inchisa si Karol Wojtyla a fost nevoit sa munceasca in cadrul unei fabrici de produse chimice.
Consecinta a mortii tatalui sau, un ofiter in rezerva, in 1941, sau doar decizia de a-si urma harul? Greu de spus. Cert este ca, din 1942, tanarul Karol avea sa ia calea credintei, incepand studiile in cadrul seminarului clandestin din Cracovia, condus de cardinalul Adam Stefan Sapieha, arhiepiscop de Cracovia. In acelasi timp, a fost si unul dintre pionierii teatrului rapsodic, de asemenea clandestin in tara sa la vremea respectiva. La scurt timp a fost trimis la Vatican, unde a studiat, la Universitatea Papala Angelicum, sub indrumarea dominicanului Garrigou-Lagrange, in 1948 obtinand doctoratul in teologie. 10 ani mai tarziu, Papa Pius al XII-lea l-a numit arhiepiscop de Cracovia, iar in 1967 a fost facut cardinal. Imediat dupa decesul Papei Ioan Paul I a fost ales, la 16 octombrie 1978, cel de-al 264-lea urmas al Sfantului Petru, primul papa neitalian din anul 1523, incoronat la 22 octombrie in acelasi an.
De ce Karol Wojtyla?
Ca in orice destin implinit, si in viata Sanctitatii Sale au existat intalniri providentiale: cu croitorul Tyranowski, cu Adam Sapieha si cu Stefan Wyszyiski, arhiepiscop de Varsovia. Primul i-a aprins imaginatia vorbindu-i cu pasiune despre Dumnezeu, al doilea i-a refuzat rugamintea insistenta de a intra la manastire, ultimul i-a cerut sa accepte alegerea ca Papa si sa duca Biserica lui Cristos in mileniul al treilea.
Pe cat de surprinzatoare, pe atat de spectaculoasa, numirea ca ocupant al Sfantului Scaun a unui originar dintr-o tara comunista a facut prezenta lui Ioan Paul al II-lea la Vatican, pentru inceput, una suficient de controversata.
In mod cert, de multe ori s-au ridicat intrebari referitoare la modul in care a fost posibil acest lucru, cum de a acceptat Biserica Catolica un personaj din afara Italiei la conducere. Raspunsul nu ar fi foarte greu de gasit, cu atat mai mult cu cat este deja binecunoscuta atitudinea fata de ideologia comunista a Suveranului Pontif, rolul personal al acestuia in prabusirea regimului totalitarist. In plus, nu la fel de obtuze ca cele ortodoxe, viziunile Bisericii Catolice au fost si sunt suficient de largi pentru a ignora apartenenta politica, punand in prim-plan idealurile religioase.
In consecinta, patru sunt aspectele esentiale care definesc pontificatul lui Ioan Paul al II-lea: vestirea Evangheliei -pana la marginile pamantului-, rolul de necontestat in prabusirea comunismului, afirmarea neinduplecata a adevarului cuprins in invatatura si traditia Bisericii, in ciuda contestarilor vehemente venite din partea mediilor -progresiste- privind chestiunea divortului, a avortului, a hirotonisirii femeilor, a renuntarii la celibatul impus preotilor si dialogul ecumenic fara precedent cu evreii, cu musulmanii, dar si cu celelalte confesiuni crestine.
Un rug arzand
-Oricine avea ochi de vazut stia ca Papa era un rug arzand. Ardea in el iubirea pentru Stapanul sau, care l-a manat sa calatoreasca in toate colturile lumii. Pietele, stadioanele, hipodromurile au fost noile catedrale ale Papei care vorbea lumii, au fost noile locuri ale evanghelizarii omenirii intregi-. Astfel scria jurnalistul italian Domenico Del Rio despre Ioan Paul al II-lea si pontificatul acestuia in ultima sa carte, intitulata, indraznet si inspirat deopotriva, -Karol cel Mare-.
In pofida rigorilor religioase ale Vaticanului de pana la venirea sa, Suveranul Pontif a inteles repede ca se poate folosi de tehnica moderna, de televiziune, radio, de presa scrisa, pentru a transmite tuturor popoarelor mesajul sau de pace, de speranta si de chemare la convertire, motiv pentru care, pana si anuntul decesului sau a putut fi primit prin mesaje scrise pe telefoanele mobile ale credinciosilor italieni, precum si prin paginile electronice de pe Internet.
